Ion Nicolae
Camino de Santiago – Drumul care a făurit Europa
Editura Meronia
Două volume, 690 pag., 32 hărți, anexe. Anunțată ca proiect în interviul pe care ni l-a acordat autorul, cunoscut antropogeograf bucureștean (vezi numărul revistei noastre din 14 august 2009), lucrarea – din care am prezentat extrase în anul ce s-a încheiat – se remarcă prin modul original de tratare a temei pelerinajului către Santiago de Compostela, capitala Galiciei, a cărei catedrală adăpostește moaștele apostolului Iacob. Suntem avertizați prin chiar subtitlul (prezent pe foaia de gardă) – însemnări de călătorie – subtitlu lămuritor și derutant în același timp. Lămuritor pentru că avem de a face cu o prezentare subiectivă a unui traseu de pelerinaj mai mult decât milenar (cu începutul în sec. IX); derutant pentru că nu este vorba despre o lucrare cu încărcătura religioasă cuvenită unui astfel de traseu. De altfel, în introducere, autorul își exprimă părerea de rău de a nu fi suficient de familiarizat cu această latură a spiritualității, experiența camino-ului fiind și una a acomodării sale cu diferitele aspecte ale practicii religioase.
O interesantă secțiune de anexe (60 pagini) – menită să împlinească semnificația geografică și religioasă (aflăm aici și o micromonografie dedicată apostolului Iacob) a acestei realități a lumii contemporane – completează însemnările expuse la persoana întâi.
Declarat „Itinerar Cultural European” (1987) și inclus în patrimoniul mondial UNESCO (1993), Camino de Santiago cunoaște în zilele noastre o nouă perioadă de avânt (prima s-a înregistrat în sec.XII-XIII când anual se îndreptau spre capitala Galiciei 400-500 mii de pelerini) cu motivații prodominant culturale. Aceste valențe sunt evidente și în textul analizat, autorul folosindu-se de prilejul străbaterii pedestre (repetate anual) a traseului pentru a ne face cunoștință cu geografia umană a nordului Spaniei. Nu este însă o antropogeografie clasică ci una trăită în miez de vară, una a percepției spațiului iberic, spațiu invadat de pelerini (din peste 150 țări conform statisticilor întocmite la fiecare sfârșit de an), pelerini ce au posibilitatea cunoașterii reciproce și a comparării stărilor de lucruri întâlnite pe drum cu cele specifice țării lor de origine.
La fel se întâmplă și cu autorul nostru, fapt ce transformă cartea de față, într-una „de învățătură” personală și a celor interesați de parcurgerea acestui traseu, prea puțin cunoscut și frecventat de către români. Cele 12 pelerinaje spre Santiago de Compostela (2006-2014) i-au asigurat geografului Ion Nicolae un record absolut în galeria călătorilor români din ultima jumătate de secol. Dincolo de realitatea spațială, caleidoscopică, evidențiată într-un limbaj accesibil, autorul ne introduce și în lumea pelerinilor – multietnică, multiculturală, multirasială – un adevărat eșantion al omenirii zilelor noastre, în coordonatele sale pozitive (prietenie, solidaritate, înțelegere reciprocă, respect ș.a.). Senzația transmisă este cea a unei lumi paralele celei în care „ne mișcăm” zilnic, lume dominată informațional de elemente negative dintre cele mai variate.
Pelerinajul apare astfel ca o evadare temporară din acest cotidian stresant/ cenușiu (conform spuselor autorului), evadare ce permite și o călătorie în propriul trecut, în propria experiență de viață, pelerinajul fiind – ab initio – o opțiune individuală și nu una de grup. Această evadare face și diferența dintre pelerinajul actual (într-o lume tot mai desacralizată) și cel de acum multe secole, ce avea ca specific/ mobil penitența, apostolul Iacob având rolul de „mediator” între pelerin și Mântuitor. „Ami, recommande-moi à Dieu” spuneau pelerinii francezi de odinioară îmbrățișând imaginea apostolului ce domină altarul catedralei, o capodoperă a stilului romanic. Să parafrazăm această formulă și să recomandăm cu căldură această carte despre un fenomen – făuritor în timp al Europei (cf. J.W.Goethe) – pelerinajul actual către Santiago de Compostela, cel de-al treilea loc sfânt al creștinătății (după Ierusalim și Roma).
