Valeriu Râpeanu, Sanda Râpeanu
N. Iorga 1940-1947
Reconstituire cronologică
Curierul național
1940, 1947 – doi ani fatidici pentru destinul lui Nicolae Iorga, dar și pentru o întreagă generație de oameni politici, filosofi și scriitori români; primul marchează momentul lichidării sale fizice, cel de al doilea – al lichidării morale. Acestui interval dramatic din istoria României îi este dedicat volumul N. Iorga 1940-1947 (antologie, îngrijirea ediției, note și comentarii Valeriu și Sanda Râpeanu, introducere de Valeriu Râpeanu), care reunește documente oficiale, articole de presă, cuvântări, fragmente de jurnal consacrate marelui istoric, reconstituind destinul receptării vieții și operei sale, din momentul asasinării ( 27/28 noiembrie 1940) până în 1947. Așa cum se precizează în Argument, lucrarea este mai mult decât o simplă culegere cronologică de texte dedicate lui Iorga în perioada amintită, ci „prima tentativă de oferi cititorului o perspectivă istorică, întemeiată pe cunoașterea directă a surselor, a textelor din primii șapte ani ai existenței sale postume. Epocă marcată de seisme privind întreaga noastră societate.”
Posteritatea marelui om de cultură începe sub auspicii tragice: guvernarea vremii nu a permis publicarea nici unui articol în zilele următoare morții sale. În aceste circumstanțe, autorii încep trecerea în revistă a evenimentelor preluând din jurnalele intime ale contemporanilor paragrafele care consemnează asasinatul. Secvențele inițiale ale lucrării urmăresc nu reconstituirea propriu-zisă a crimei, ci radiografierea factorilor care au condus la uciderea istoricului, precum și relevarea atitudinii sale ferme, consecvente față de extremism.
Primul capitol al volumului reproduce și comentează articolele polemice Iorga vs. Nae Ionescu publicate în „Neamul românesc” respectiv „Cuvântul” în perioada februarie – martie 1938, urmate de seria de articole vehemente ale istoricului din mai același an contra mișcării legionare și, ca un corolar, de scrisoarea trimisă de Corneliu Zelea Codreanu personal savantului. Succesiunea documentelor selectate conturează atmosfera sumbră, amenințătoare din societatea românească a momentului, când se încerca acreditarea ideii că vinovat de „persecuțiile” la care a fost supusă Garda de Fier în ultimii doi ani ai domniei lui Carol al II-lea, ca și de uciderea conducătorului mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, ar fi însuși marele istoric, legitimând astfel crima ce se prefigura.
„Asasinarea morală “, cel de al doilea capitol al cărții, reconstituie ultimele trei luni ale existenței savantului, adevărată Golgotă înaintea martiriului, când calomniile și atacurile furibunde urmăreau un singur scop: crearea statutului de vinovat moral pentru tot ceea ce Garda de Fier suferise din partea autorităților între 1938 și 1940. Sunt reproduse, în ordine cronologică, articole apărute în presa legionară după 6 septembrie 1940, scrise pe un ton agresiv, dezlănțuire de trivialități și invective, dar și documente oficiale ale Tribunalului Militar Corp II de armată, ca răspuns la scrisoarea trimisă de istoric. Concluzia autorilor este fără echivoc: „Nu mai exista niciun dubiu că asasinatul fusese pregătit metodic, că se crease starea de spirit care să-l înscrie pe N. Iorga printre cei ce avuseseră rolul principal, de instigatori ai faptelor cauzatoare morții fruntașilor legionari.”
Capitolul consacrat nemijlocit morții tragice a marelui istoric debutează cu un Comunicat al Președinției Consiliului de Miniștri care informează sec asupra asasinării lui Virgil Madgearu și Nicolae Iorga. Urmat de comentariul concis al autorilor: „Nimic altceva n-a fost îngăduit să apară în presa vremii.” În vederea clarificării situației create, este citată cercetarea arhivelor S.R.I. de către istoricul Petre Țurlea care a investigat cum și în ce termeni au fost interzise referirile la moartea lui N. Iorga. Tentativa de a include în anumite ziare informații redactate altfel decât comunicatul oficial, sau de a anunța ziua și locul înhumării au fost respinse de cenzură! Tot Petre Țurlea confruntă amintirile celor care au participat la înmormântare cu rapoartele Siguranței stabilind numărul aproximativ al celor prezenți – cca. 2.000 de persoane!
Sunt reproduse, în continuare, documente importante ale momentului: Proclamații ale Comandantului Mișcării legionare, Horia Sima, Comunicatul Consiliului de Miniștri, fragmente din Jurnalul Mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Liviu Rebreanu, Memoriul adresat Mareșalului de Iuliu Maniu, Președintele Partidului Național- Țărănesc, la data de 4 decembrie 1940. Cronologia evenimentelor ajunge și la momentul 15 mai 1941, când Academia Română ridică lespedea interdicției oficiale și îl comemorează pe savant. Publicarea elogiilor academice rostite cu acel prilej este însoțită și de consemnarea a două detalii semnificative: absența de la ceremonie a mareșalului Antonescu și absența din cuvântarea suveranului, Mihai I, a numelui lui… Nicolae Iorga !!!
Trecerea în revistă a receptării în imediata posteritate a operei și vieții marelui istoric pune în evidență faptul că nu a existat un consens al elogiului. Ba dimpotrivă. Și nu o dată, considerente de natură politică sau aprehensiuni personale au împiedicat sublinierea valorii operei sale. Pe de altă parte, analiza tipăriturilor și a publicațiilor vremii le permite autorilor să seziseze un neașteptat paradox: după august 1944, în pofida faptului că publicațiile oficiale, sau cele controlate de PCR, au prezentat o viziune trunchiată, simplificată din punct de vedere politic a asasinării lui Iorga (de menționat faptul că în 1945, la a cincea aniversare a morții istoricului, cu prilejul alegerilor din primăvară, propaganda electorală a transformat tragicul eveniment într-un prilej de „demascare” a partidelor istorice, acuzate de „cârdășie“ cu asasinii lui Iorga, Madgearu și Victor Iamandi !), așadar, în ciuda împrejurărilor potrivnice, acum „s-au pus temeliile și s-au ridicat contraforții studierii operei lui Nicolae Iorga în dimensiunile ei majore, semnificative”. Au fost ani faști când s-au publicat exegeze fundamentale asupra unor capitole esențiale ale operei sale, exegeze care își păstrează neștirbită valoarea și astăzi; studii, analize, articole străbătute de o puternică vibrație sufletească de revoltă împotriva destinului tragic al omului Iorga și a tăcerii pogorâte asupra numelui și operei sale.
Valeriu și Sanda Râpeanu pun în evidență faptul că posteritatea lui Iorga nu ar putea fi înțeleasă fără articolele vehemente ale lui Pamfil Șeicaru, care și-a confirmat fidelitatea arătată pe parcursul vieții istoricului, sau ale lui Tudor Teodorescu Braniște, publicate începând din noiembrie 1944 în „Jurnalul de dimineață“. După cum sunt reproduse studii și articole semnate de Mihai Berza, D.M. Pippidi, Ion Zamfirescu, Grigore Tăușanu, Tudor Vianu, Perpessicius care „au reprezentat între 1940 și 1947 momentul crucial al studierii operei lui N. Iorga. Unele dintre aceste pagini nu au fost întrecute până acum. Toate au rezistat timpului“.
Din 1947, opera lui Iorga nu mai are circulație publică. Chiar corespondența în jurul ei și studiile despre savant tipărite în străinătate devin obiect de supraveghere din partea serviciilor secrete. Se trece la metode de natură polițienească pentru a împiedica circulația operei sale și a ceea ce se scria despre personalitatea lui. Abia în 1964, Mihai Berza scoate o antologie Iorga la Editura pentru literatură, iar opt ani mai târziu apare primul volum sub semnătura sa (Nicolae Iorga, O viață de om așa cum a fost, Editura Minerva, 1972, ediție critică de Valeriu Râpeanu).
De o excepțională valoare documentară și o solidă rigoare științifică, volumul N. Iorga 1940-1947 este o călăuză obiectivă pentru cei ce doresc să investigheze labirinticele cărări ale unei perioade dramatice din istoria României. O muncă laborioasă de bibliotecă, realizată cu acribie și profesionalism de cei doi autori, scoate la lumină din arhive documente cu o circulație fatalmente restrânsă. În egală măsură, antologia are meritul de a aduce (sau readuce!) în atenție texte ale unor istorici (Gh. I. Brătianu, Al Lapedatu) sau ziariști (deja amintitul Pamfil Șeicaru, Nichifor Crainic) asupra cărora, după 1944, au apărut interdicții de publicare. Rămase în reviste cu tiraj redus, sau în pagini de ziare a căror consultare era interzisă, asemenea documente sunt prea puțin cunoscute, unele fiind publicate pentru prima dată în volum. Să mai menționăm faptul că cea de a doua ediție a antologiei aduce la zi informația, incluzând numeroase texte inedite, excerpte din presa timpului, documente păstrate în arhiva familiei Iorga, încredințate autorilor de profesorul Andrei Pippidi, membru corespondent al Academiei Române.
Amplă și fidelă reconstituire a unor ani zbuciumați de la mijlocul secolului trecut, când spectacolul vieții oscila neliniștitor între lașitate și curaj, între umilință și mândrie, lucrarea N. Iorga 1940-1947, datorată lui Valeriu și Sandei Râpeanu este o lecție de filosofie a istoriei, despre demnitatea celor care au înțeles că adevărul nu poate fi negociat cu nici un preț. Niciodată! Cu nimeni!