Aud ca un grup de baieti din cartier au pus pe picioare un mic business: inchiriatul de CD-uri cu filme. Poate ca nici nu sunt singurii, poate ca o sa urmeze un fenomen de masa, dupa modelul anilor ’90, cand cartierele se umpleau de centre de inchiriat casete video. Fenomenul era atunci firesc, toata lumea trebuia sa aiba acces la ceea ce pana deunazi numai cativa norocosi avusesera parte. In cazul de fata e mai curand un fenomen economic si e bine ca oamenii inca nu s-au lasat pagubasi dupa atatea incercari nereusite. Dar lasam componenta economica a acestui fapt pe seama analistilor de la ZF.
Pe un astfel de CD am vazut si eu episodul al doilea din “Stapanul inelelor,” subintitulat “Cele doua turnuri”. In conditiile in care, sa ne-ntelegem, filmul va intra legal in Romania abia pe 28 februarie si cand spun asta mizez pe solidaritatea celor care au vazut filmul ca si mine si care nu vor dori sa zdrobeasca o noua forma de capitalism etc. In acelasi timp, sper ca numarul lor sa nu fie intr-atat de mare din doua motive: pentru ca, intr-adevar, acesta este un film de vazut la Mall si pentru ca altfel articolul de fata nu s-ar mai justifica. Eu insami am refuzat sistematic sa revad primul episod al seriei (“Stapanul inelelor: Fratia inelului”) in conditii home movie si m-am opus cat am putut sa vad si noul episod inainte de premiera in sala.
Si ca sa va spun drept a fost exact asa cum m-am asteptat. Episodul al doilea al ecranizarii dupa cartea lui J.R.R. Tolkien a inceput cu o dezamagire. Iar aceasta senzatie nu tine catusi de putin de conditiile de vizionare.
Povestind, anul trecut, despre “Fratia inelului”, incheiam cu entuziasm, spunand ca filmul se termina cu o mare promisiune pentru episodul al doilea. De fapt era vorba despre o anume asteptare, amplificata si de perioada mare de timp – un an de zile – scursa intre cele doua parti.
Spre a reimprospata memoria publicului, “Cele doua turnuri” se “agata” de un eveniment din episodul precedent si anume disparitia bizara a batranului Gandalf. Aflam astfel ca batranul nu a murit, asa cum nici nu am vrut de fapt sa credem, chiar daca prea clar nu este nici de aceasta data ce a facut in acest rastimp. Bucuria de a-l revedea este asa de mare ca invinge ratiunea. Tot in episodul precedent, membrii Fratiei se despart, iar in acest episod incep sa se caute. Frodo trebuie sa infrunte destinul alaturi doar de prietenul sau Sam si, de la un punct, de o creatura ciudata care, la randu-i, a purtat candva inelul vreme de 500 de ani.
Din pacate, in acest episod lipseste preludiul din prima parte, deoarece regizorul Peter Jackson intra direct in miezul problemei. Nimic mai natural, avand in vedere faptul ca a gandit filmul ca pe un tot unitar. Atunci dar, pentru a duce exagerarea pana peste pragul exagerarii, ar fi trebuit sa ne tina pe loc, vreme de trei episoade, fara a ne misca de pe scaun decat pentru pauzele regulamentare. Si iarasi imi vine sa ma gandesc la “Razboiul stelelor,” care a fost chiar mai lung, dar care a avut parca ceva mai multa coerenta.
“Cele doua turnuri” sunt schematice de parca Jackson insusi si-ar fi pierdut rabdarea pana la “Intoarcerea regelui”, programata sa aiba loc la sfarsitul acestui an.
Cat despre acest episod, el se incheie cu o batalie destul de pripita si cu inca o promisiune: aceea ca voi merge la cinema sa revad filmul.
The Lord of the Rings: The Two Towers, Stapanul inelelor: Cele Doua Turnuri, SUA, 2002. Regia: Peter Jackson. Cu: Elijah Wood, Ian McKellen, Bill Boyd, Liv Tyler, Cate Blanchett, Christopher Lee. Premiera: 28 februarie 2003.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar