Acțiunile producătorului de aspiratoare Electroargeș Curtea de Areș (ELGS) se tranzacționează la cel mai mic multiplu de profit (PER) de pe bursă, de 1,74. Cu alte cuvinte, o investiție în acțiunile Electroargeș poate fi recuperată din profitul companiei pe mai puțin de doi ani.

Un PER mic poate indica faptul că acțiunile sunt sub­evaluate și au potențial de creștere pe termen lung, dar și faptul că investitorii nu au încredere în capacitatea companiei de a-și menține profiturile raportate anterior.
Topul acțiunilor “ieftine” este completat de SIF Transilvania și SIF Moldova, care au avut anul trecut profituri record, la fel ca și producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu-Mureș (AZO). Dacă în cazul SIF-urilor, se vorbește de ani de zile despre potențialul lor de creștere, acțiunile Azomureș chiar au crescut cu 175% în ultimul an, dar acum viitorul lor pe bursă este incert, deoarece noul acționar majoritar ar putea delista compania în urma ofertei de preluare. Dintre acțiunile celor mai mari companii de pe bursă, cele mai atractiv evaluate sunt Petrom, cu un PER de 4,65, și Banca Transilvania, cu un PER de 5,55.

Citiți mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro