1. RCS&RDS, noua companie “miliardara”. Operatorul telecom RCS&RDS intentioneaza sa obtina 500 mil. dolari (354 mil. euro) din listarea unui pachet de actiuni reprezentand 15% din capital la Bursa de Valori de la Londra, plasand astfel valoarea companiei la aproximativ 2,5 miliarde de euro. Oferta publica este prevazuta pentru inceputul lunii decembrie. Daca listarea de la Londra va avea loc conform planurilor RCS&RDS, operatiunea il va consacra pe Zoltan Teszari, principalul actionar, ca un nou miliardar in euro al Romaniei, alaturi de Ion Tiriac si Dinu Patriciu.

2. Ministrul Agriculturii a demisionat in urma unui scandal de coruptie. Decebal Traian Remes si-a prezentat joi demisia din functia de ministru al Agriculturii, la cererea premierului Calin Popescu Tariceanu. Postul public de televiziune difuzase cu o seara inainte un material video in care Remes a fost filmat pe o terasa in zona Pietei Dorobanti din Capitala cand primea de la Ioan Avram Muresan un plic in care procurorii sustin ca erau 15.000 de euro.

3. Guvernul a aprobat bugetul pe ultima suta de metri. Executivul a aprobat in sedinta de miercuri proiectul de buget pe 2008, trimitandu-l apoi spre dezbatere Parlamentului in chiar ultima zi permisa de lege (adica 10 octombrie). Bugetul pe anul viitor se bazeaza pe venituri cu 21% mai mari decat prevederile de anul acesta, in timp ce cheltuielile sunt prevazute sa creasca cu 20%.

4. Averea imobiliara a lui Ion Tiriac valoreaza peste un miliard de euro. Portofoliul imobiliar al omului de afaceri Ion Tiriac cuprinde in acest moment peste 210 de hectare de teren (2,1 milioane de mp), suprafata totala achizitionata in toata tara, 121.000 mp de birouri, 320.000 mp spatiu rezidential si 121.000 mp spatiu comercial. Acest portofoliu, calculat la valorile de piata actuale, depaseste 1 miliard de euro.

5. Seful Renault cere cresterea productiei la Dacia. Venirea pentru a doua oara in Romania a presedintelui Renault, Carlos Ghosn, supranumit in industria auto mondiala “cost killer”, a adus ridicarea obiectivului privind productia la fabrica de la Pitesti care trebuie sa ajunga in 2009 sa fabrice 400.000 de automobile. “Fabrica avea in plan o productie de 350.000-360.000 de unitati in 2009, dar vom incerca sa ajungem la 400.000 de masini. Acesta este acum obiectivul si este maximul pe care il poate obtine fabrica”, a spus Ghosn.

6. Apartamentele din Bucuresti, mai scumpe decat in Berlin. Preturile medii ale locuintelor din Berlin sunt mai ieftine decat in Bucuresti, arata un studiu al companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle (JLL), care a calculat un nivel de 1.300-1.500 euro/metru patrat in capitala Germaniei, in prima jumatate a acestui an. In Bucuresti, pretul mediu al locuintelor a ajuns in septembrie la 1.716 euro/mp.

7. Inflatia isi arata din nou coltii. Preturile de consum au crescut in luna septembrie cu 1,08%, fata de 0,86% in luna precedenta, din cauza scumpirii alimentelor, transporturilor si telefoniei, iar rata anualizata a inflatiei a urcat la 6,03%, pentru prima data din august 2006. Potrivit analistilor, principala consecinta va fi o majorare a dobanzii de catre BNR, in sedinta de la sfarsitul acestei luni. Tinta anuala a BNR pentru 2007 era de 4%, cu un interval de variatie de un punct procentual. In primele noua luni ale anului inflatia a crescut cu 3,9%.

8. Portughezii de la Millennium BCP au inceput operatiunile bancare in Romania. Finalista din cursa pentru privatizarea BCR, Millennium BCP a demarat joi ofensiva pe piata de retail, venind cu o oferta completa de finantari imobiliare si pentru consum inclusiv in franci elvetieni. Millenium a deschis 40 de filiale in 9 orase, in urma unei investitii de 40 de milioane de euro. Bancherii portughezi au in plan sa investeasca 300 de milioane de euro pina la finalul 2009 pentru a se impune pe o piata bancara locala extrem de competitiva. Millennium trebuie sa se extinda in afara Portugaliei pentru a-si asigura resurse de crestere.

9. Brokerii polonezi au intrat in Romania pe la Sibiu. Bursa de Valori din Varsovia a intrat in actionariatul Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri de la Sibiu, societatea care opereaza principala piata locala de contracte financiare derivate, in cadrul operatiunii de majorare a capitalului social derulata de aceasta din urma. Pachetul de actiuni preluat reprezinta circa 2% din capitalul Bursei din Sibiu si valoreaza sub 300.000 de euro. Intrarea polonezilor in actionariat reprezinta primul pas concret pe care un operator bursier extern il face pe piata locala.

10. Romania ar putea pierde subventii de 100 mil. euro pentru Agricultura. Comisia Europeana (CE) va reduce fondurile pentru agricultura destinate Romaniei cu 25% daca autoritatile de la Bucuresti nu vor corecta deficientele din sistemul de plati din agricultura, a anuntat astazi institutia europeana. Anul acesta, Romania ar urma sa primeasca de la UE 440 mil. euro, reprezentand fonduri pentru platile directe catre agricultori. Daca clauza de penalizare intra in functie, acest lucru inseamna o pierdere de 110 mil. euro.