1. Lucian Croitoru si-a anuntat echipa: Lista nu include niciunul dintre tehnocratii ofertati de acesta. Premierul desemnat Lucian Croitoru a anuntat vineri dupa-amiaza echipa pe care o va propune Parlamentului, care include dar sapte nume noi, restul portofoliilor fiind ocupate de oameni prezenti si in cabinetul lui Emil Boc. In Guvernul Croitoru, Ministerul Comunicatiilor va fi comasat cu cel al Transporturilor, Ministerul Tineretului si Sportului va fi inclus in Ministerul Educatiei, iar Ministerul Turismului va fi preluat de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale. Lista ministrilor transmisa Parlamentului de premierul desemnat nu include niciunul dintre economistii cu care Lucian Croitoru anunta, marti, ca s-a consultat asupra situatiei economice si carora le-a propus un post in Guvern, acesta precizand atunci ca o parte dintre tehnocrati nu au refuzat oferta,

2. FMI isi anunta venirea la Bucuresti. FMI vine pe 28 octombrie la Bucuresti, la solicitarea presedintelui Romaniei, a anuntat Jeffrey Franks, seful misiunii Fondului pentru Romania. Experti ai Comisiei Europene si ai Bancii Mondiale vor fi prezenti de asemenea, dar va fi necesara si o discutie suplimentara dupa ce va fi instalat un nou guvern, se arata intr-un comunicat al fondului.

3. Basescu a semnat decretul pentru referendum. Presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, ca a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 in 22 noiembrie, odata cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. El a spus ca decretul contine doua articole. Potrivit lui Basescu, primul articol prevede ca populatia este chemata sa-si exprime vointa legat de trecerea la Parlament unicameral si de reducerea numarului de parlamentari la maximum 300. Basescu a adaugat ca cel de-al doilea articol cuprinde intrebarile adresate populatiei la referendum, la care cetatenii trebuie sa raspunda cu “Da” sau “Nu”: “Sunteti de acord cu trecerea la parlamentul unicameral?” si “Sunteti de acord cu reducerea numarului de parlamentari la maximum 300?”.

4. Primul imprumut de 300 de milioane de euro de la Banca Mondiala a intrat in contul Trezoreriei. Suma de 300 de milioane de euro aferenta primului imprumut pentru politici de dezvoltare aprobat de Banca Mondiala a intrat in contul Ministerului Finantelor Publice.

5. A doua schimbare din conducerea Dacia in ultimul an: Francois Fourmont se pensioneaza si va fi inlocuit de Jerome Olive. Jerome Olive va fi propus pentru functia de administrator al Dacia in cadrul AGA, convocata pentru 26 noiembrie, ulterior urmand sa preia functia de director general al Dacia, in locul lui Francois Fourmont, care va parasi compania si se va pensiona la sfarsitul acestui an.

6. Microsoft a lansat Windows 7. Gigantul software Microsoft a lansat joi sistemul de operare Windows 7, aceasta fiind cea mai importanta lansare a companiei din ultimul deceniu, Microsoft incercand sa isi recastige consumatorii dupa lansarea dezamagitorului Windows Vista. Cea mai mare companie de software din lume, ale carei sisteme de operare sunt utilizate pe 90% dintre calculatoarele din intreaga lume, a primit critici favorabile pentru noul sistem de operare. “Este prima lansare semnificativa a Windowsului din ultimul deceniu, a declarat Brendan Barnicle, analist in cadrul Pacific Crest Securities.

7. Deutsche Bank a platit peste 100 mil. euro pe cea mai mare cladire de birouri din Bucuresti. Divizia de real estate a grupului german Deutsche Bank a semnat contractul pentru preluarea celei mai mari cladiri de birouri din Bucuresti, situata in Pipera si denumita BOC, in urma unei tranzactii estimate la peste 100 de milioane de euro. Aceasta este prima din acest an si probabil cea mai mare tranzactie cu o cladire de birouri din Bucuresti.

8. Marius Ghenea inchide cafenelele Testa Rossa in care a investit 450.000 de euro. Omul de afaceri Marius Ghenea, care si-a dezvoltat businessul mizand pe retailul online, a inchis cafenelele Testa Rossa din Libery Center si Baneasa Shopping City din Capitala, urmand sa caute spatii stradale pentru conceptul pe care l-a adus la nivel local in a doua parte a lui 2008. Inchiderea in mai putin de un an a celor doua unitati, in care a investit 450.000 de euro, i-a adus lui Ghenea o pierdere pe care “deocamdata nu vrea sa o puna pe foaie”, dar care poate fi considerata una dintre putinele sincope in businessul sau, tinand cont ca pana acum s-a ocupat doar cu dezvoltarea afacerilor sale, iar cele ajunse la maturitate au fost vandute.

9. Piata auto continua declinul: Minus 61% in septembrie. Piata automobilelor noi a consemnat un declin de peste 61% in luna septembrie, pana la 9.342 de unitati, reprezentand a doua mare scadere a vanzarilor de autoturisme din acest an, dupa cifrele inregistrate in luna ianuarie. Potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), vanzarile de autovehicule (automobile, vehicule comerciale si autobuze) au scazut in primele trei trimestre cu 57% fata de aceesi perioada a anului trecut, la circa 114.000 de unitati.

10. Romania inregistreaza cea mai drastica scadere in constructii din UE. Romania s-a plasat pe locul intai in UE la scaderea sectorului de constructii in luna august, atat fata de iulie, cat si comparativ cu perioada similara a anului trecut, cu o evolutie mult inferioara mediei europene, potrivit datelor publicate marti de Eurostat. Cele mai puternice scaderi ale sectorului constructiilor au fost inregistrate, in august fata de aceeasi luna a lui 2008, in Romania (-29%), Spania (-21,1%) si Slovenia (-19,6%). La polul opus s-au situat Polonia (9,9%), Suedia (9,5%) si Germania (1,9%), in timp ce media UE se plaseaza la -11,1%.