1. Finanțele renunță la impozitarea dobânzilor calculate înainte de 1 iulie. Ministerul Finanțelor a renunțat să mai ceară impozitarea integrală a dobânzilor pentru depozitele aflate în curs, după ce a avut în această dimineață o întâlnire cu conducerea Asociației Române a Băncilor (ARB). “Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este consituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenței depozitului și înregistrate în contul curent sau contul de depozit al titularului”, potrivit unei scrisori semnată de Sebastian Vlădescu și adresată lui Radu Ghețea, președintele ARB.

2. Isărescu: Estimăm că la sfârșitul anului vom avea o inflație de 8%. BNR estimează, pe baza datelor pe care le-a cules din piață până în această dimineață, ca majorarea TVA de la 19% la 24% va determina creșterea inflației la 8% până la sfârșitul anului, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. “Observăm simplu chiar după câteva zile de aplicare că această transmisie nu s-a realizat integral. Cel puțin până acum nu s-a realizat nici măcar o majorare cu 5%. Explicația este existența unui substanțial deficit de cerere”, a spus Isărescu

3. Alexander Hergan a fost înlocuit din funcția de director executiv al grupului Avrig 35. Alexander Hergan, fondator al Avrig 35, a fost înlocuit din funcția de director executiv al grupului, unul dintre cele mai active de pe piața imobiliară, ca răspuns la criza financiară și la condițiile economice dificile din România, în locul său fiind numit Haydn Wright, a anunțat compania. “Avrig 35, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din România, anunță astăzi (marți, n.r.) plecarea directorului executiv Alexander Hergan și restructurarea managementului superior ca răspuns la criza financiară globală și la condițiile economice dificile din România. Domnul Hergan a fost înlocuit de Haydn Wright, prin recomandarea Taverners Group, unul dintre acționarii instituționali ai Avrig35”, se arată într-un comunicat al grupului.

4. Baronul cafelei din Austria cumpără din nou Kandia, dar la un preț de cinci ori mai mic. Grupul american Kraft a anunțat mar]i vânzarea afacerii Kandia din România către fondul de investiții Oryxa Capital, fără a da detalii despre cine se află în spatele fondului și nici despre valoarea tranzacției. Scoasă în urmă cu jumătate an la vânzare de c`tre Kraft Foods, Kandia a avut opt pretendenți printre care s-au numărat numele mari ale industriei de dulciuri precum Nestlé, Ulker și Ritter Sport. Câștigătorul-surpriză a fost un fond de investiții necunoscut pe piața locală, în spatele căruia se află însă familia austriacă Meinl.

5. 21.000 de șomeri au ieșit din statistici. Șomajul a scăzut la 7,4%. Rata șomajului a scăzut în luna iunie la 7,44%, pentru cea de-a treia lună consecutiv în acest an, după ce în luna mai a fost de 7,67%. În prezent, numărul total de șomeri din România este de aproximativ 681.000. Cei mai mulți șomeri sunt în continuare în județele Vaslui (unde rata șomajului este de aproape 14%) și Mehedinți (12,3%), urmate de Teleorman (12%), Dolj (11,3%), Ialomița (aproape 11%).


6. Cea mai mare pierdere din România: 334 mil. euro. Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, deținut de miliardarul indian Lakshmi Mittal, a atins anul trecut un record greu de egalat de către orice companie românească, respectiv o pierdere de 334 mil. euro (1,4 mld. lei), reprezentând 40% din afacerile aferente aceluiași an, de 845,7 mil. euro (3,58 mld lei. euro). Rezultatul a fost determinat de scăderea cu peste 50% a afacerilor combinatului, în condițiile în care vânzările de oțel la nivel mondial au scăzut puternic din cauza crizei, iar prețul oțelului s-a prăbușit. Compania exportă cea mai mare parte din producție.

7. Vânzările Dacia au crescut cu 18% în primele șase luni ale anului. Vânzările Dacia au înregistrat o creștere de peste 18% la nivelul primelor șase luni ale acestui an la aproape 182.000 de autovehicule, dintre care 170.000 de autoturisme, în avans cu 16% și 12.400 de vehicule utilitare, în creștere cu peste 61% potrivit statisticilor Renault. Astfel, vânzările Dacia din S1 2010 au le-au egalat pe cele din întreg anul 2006, atunci când gama era alcatuită numai din modelul Logan sedan. La nivelul pieței vest-europene Dacia a înregistrat un avans de aproape 30% la peste 116.000 de unități, valoare aferentă unei cote de piață de 1,6%.

8. O nouă ruptură la Mușat: Dragne a plecat cu 10 avocați. Avocatul Ion Dragne, numărul doi în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații, unde ocupa poziția de deputy managing partner, a părăsit firma pentru a fonda “Dragne și Asociații”, alături de un grup de circa zece avocați din rândul avocaților și colaboratorilor firmei conduse de Gheorghe Mușat. Dragne, unul dintre cei mai experimentați avocați litigatori de pe piață și prodecan al Baroului București, a înființat propria firmă la sfârșitul lunii iunie, iar potrivit informațiilor de pe site-ul Baroului București, alături de Dragne mai sunt încă cinci avocați asociați, printre care și Delia Bosman, fost partener în cadrul Mușat & Asociații.


9. Gică Popescu își face un bazar de 10 mil. euro în Rahova. Fostul fotbalist Gică Popescu, 43 de ani, își face un centru comercial de tip bazar în apropiere de piața Rahova din Capitală, pe terenul fostei fabrici de vopsele a producătorului Fabryo Corporation, în urma unei investiții de 10 milioane de euro. “Eu cred în viitorul și posibilitățile pieței imobiliare, spre deosebire de alții. Cred în potențialul acestei țări. Trebuie să avem curaj ca să putem face ceva. În septembrie-octombrie voi deschide un centru comercial, Doldora Bazaar, în Rahova”, a spus Gică Popescu, unul dintre cei care și-au plasat banii câștigați din fotbal în afaceri imobiliare în ultimul deceniu.


10. Restanțele populației au urcat la 4,2 mld. lei în mai. Restanțele mai mari de 30 de zile ale populației au ajuns în mai la 4,18 miliarde de lei, fiind în creștere cu 4,8% față de luna anterioară și cu 142% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele BNR. Numărul restanțelor a coborât ușor în aceeași lună până la 1,06 milioane de cazuri. Cele mai multe cazuri, adică în jur de 75% din valoarea totală a restanțelor, au fost în continuare întârzierile la plată mai mari de 90 de zile, contabilizate de bănci ca fiind pierdere. Restanțele la creditele în lei reprezentau mai mult de jumătate din total, ajungând la 2,33 miliarde de lei.