1. PDL si PSD si-au impartit ministerele; PDL ia Transporturile si Economia, PSD primeste Internele. PD-L si PSD si-au impartit ministerele, democrat-liberalilor revenindu-le urmatoarele noua portofolii: Ministerul Finantelor Publice; Ministerul Infrastructurii si Transporturilor; Ministerul Economiei; Ministerul Apararii Nationale; Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei; Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale; Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National; Ministerul Turismului; Ministerul Tineretului si Sportului. Anuntul a fost facut de presedintele PD-L si viitor prim-ministru, Emil Boc. La randul sau, presedintele PSD, Mircea Geoana a spus ca formatiunea sa si-a adjudecat Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale; Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii; Ministerul Sanatatii; Ministerul Agriculturii; Ministerul Admnistratiei si Internelor; Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Mediului; Ministerul IMM-urilor si mediului de afaceri.
2. Vosganian: Deficit bugetar de 3-4% din PIB anul acesta. Deficitul bugetar ar putea sa se incadreze in intervalul de 3%-4% din Produsul Intern Brut anul acesta, a declarat astazi Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor. “Daca se continua trendul nefavorabil la nivelul incasarilor bugetare, deficitul va fi cuprins intre 3,5% si 4%, in schimb, daca se va imbunatati gradul de colectare comparativ cu ultimele doua luni, va fi cuprins intre 3 si 3,5%”, a spus Vosganian. Astfel, Romania va depasi nivelul impus de Pactul pentru Crestere si Stabilitate, de 3% din PIB.
3. Cursul a trecut de 3,96 lei/euro la inchiderea zilei. Ordinele semnificative de cumparare de valuta lansate in piata de jucatorii locali au determinat cresterea cotatiilor pana la un maxim de 3,9630 lei/euro spre finalul sedintei, dupa ce in prima parte a zilei ratele au consemnat un minim de 3,92 lei/euro. In jurul orei 16:30, tranzactiile se perfectau la 3,9550-3,96 lei/euro, in crestere fata de nivelul consemnat la finele sedintei anterioare, de 3,94 – 3,9450 lei/euro
4. Statul acorda ajutoare de 15- 37 mil. euro pentru companii din industria auto. Statul va acorda ajutoare de stat cuprinse intre 15,4 milioane euro si 37,4 milioane euro catre Automobile Dacia si patru furnizori de componente auto pentru sustinerea si diversificarea productiei, au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax.
Pe lista companiilor care vor beneficia de sprijinul statului au fost incluse producatorul Automobile Dacia (care va primi un ajutor de stat in cuantum de 15,4 milioane euro) si furnizorii Delphi Diesel Systems Romania (24,7 milioane euro), KS Atag Romania (27,9 milioane euro), Calsonic Kansei Romania (17,9 milioane euro) si Honsel (37,4 milioane euro).
5. Banca Transilvania primeste de la actionarul sau principal o finantare de 100 milioane de euro. Banca Transilvania a primit o finantare de 100 de milioane de euro de la actionarul sau principal Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Banii sunt destinati continuarii creditarii IMM-urilor de catre Banca Transilvania. BERD detine 15% din actiunile Bancii Transilvania. “Ca actionar semnificativ si principala banca finantatoare, BERD demonstreaza inca o data ca este un partener solid al Bancii Transilvania si ca sprijina ferm strategia si planurile noastre de afaceri”, a declarat Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania.