1. Perspectivele pesimiste de la Moody’s trimit la podea monedele din sud-estul Europei si cotatiile bursiere ale celor mai mari banci din regiune. Agentia de rating Moody’s a emis astazi un raport in care mentiona ca bancile austriece, suedeze si alte banci care detin operatiuni in estul Europei s-ar putea confrunta cu o reducere a ratingului ca urmare a contractiei economice cu care tarile din aceasta regiune se confrunta. Anuntul a determinat o scadere majora a cotatiilor celor mai mari banci din Europa. Astfel, grupul austriac Erste a pierdut 15% pe Bursa de la Bucuresti, in timp ce la Viena s-a depreciat cu circa 18%. Grupul Societe Generale s-a depreciat cu circa 10% la Paris, iar grupul italian UniCredit a cazut cu peste 6%. Totodata, anuntul facut de Moody’s a afectat si cotatiile monedelor din regiune, zlotul polonez si forintul ungar pierzand peste 1% in raport cu euro.
2. Boc cere Parlamentului votul asupra unui buget calificat de opozitie drept un dezastru. Parlamentul a inceput marti dezbaterea asupra bugetului pentru 2009 – un proiect care vine cu intarziere intrucat, potrivit legii, el ar fi trebuit sa fie transmis Parlamentului pana cel tarziu 10 octobrie 2008. Proiectul prezentat de premier plenului Legislativului si care a trecut saptamana trecuta de comisiile de specialitate ale acestui for este construit pe o crestere economica de 2,5% si pe un deficit bugetar de 2%. Boc a acuzat fosta guvernare a lui Calin Popescu-Tariceanu de iresponsabilitate pentru ca, spune el, a lasat in urma un deficit de 5,3% in 2008, lucru ce incalca regulile europene. De cealalta parte, Calin Popescu-Tariceanu, premier intre 2004-2008 a sustinut in numele partidului sau, PNL, ca proiectul de buget prezentat de Emil Boc este unul catastrofal, cel mai prost din 1990 in prezent, care va duce la intrarea Romaniei in recesiune.
3. Piata asigurarilor din Romania a crescut cu 11% anul trecut, la 2,4 mld. euro. Politele CASCO asigura grosul veniturilor. Piata asigurarilor din Romania a crescut anul trecut cu 10,9% fata de 2007, la 2,38 de miliarde de euro, potrivit datelor publicate marti de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). In lei, cresterea a fost de 22,4%, la 8,78 miliarde de lei. Primele aferente asigurarilor generale au inregistrat o crestere nominala de 21,96%. Din totalul veniturilor provenite din asigurarile generale, politele CASCO asigura 50,5%, fata de 45,7% in 2007.
4. Coca-Cola HBC Romania disponibilizeaza in acest an 100 de angajati. Coca-Cola HBC Romania va disponibiliza in acest an 100 de angajati, ca parte a unui program de restructurare a activitatii, a declarat pentru Mediafax, directorul de relatii publice si comunicare al producatorului, Mugurel Radulescu. “In ciuda eforturilor companiei de a raspunde schimbarilor mediului actual, acestea sunt influentate de realitatile economice specifice structurii sale operationale si de costurile generate. Astfel, compania se vede in postura de a se adapta situatiei economice actuale specifice Romaniei si de a lua toate masurile necesare preintampinarii oricaror cauze care pot avea un impact negativ asupra operatiunilor”, a spus acesta.
5. Volksbank, a treia banca din Romania in 2008, cu active de 5,3 mld. euro. Volksbank, a treia banca din sistem, a incheiat anul trecut cu active de 5,3 miliarde de euro si o cota de piata de 6,79%, potrivit institutiei. Banca urmeaza sa deschida anul acesta cel putin 15 unitati, in prezent avand o retea de 174 de agentii. Volksbank urmeaza sa publice rezultatele financiare auditate pentru 2008 in circa o saptamana. “La sfarsitul anului 2008 Volksbank Romania a ajuns a treia banca din sistemul bancar din Romania, cu active de peste 5,3 miliarde de euro si o cota de piata de 6,79%, fapt care atesta inca o data implicarea strategica pe termen lung a bancii in Romania”, se arata intr-o informare a institutiei.