1. Basescu cere ministrilor reducerea cheltuielilor si extinderea impozitarii amenintand cu un deficit bugetar de peste 7% din PIB. Presedintele Basescu a avertizat Guvernul ca datele economice indica riscul ca deficitul bugetar sa depaseasca 7% din PIB in 2010 si ca reducerea cu 5% a costurilor de personal agreata cu FMI nu este suficienta, cerand astfel masuri suplimentare, precum eliminarea oricaror exceptii de la impozitare, informeaza Mediafax.
Tinta de deficit bugetar convenita cu Fondul Monetar International pentru acest an este 5,9% din PIB.
“Presedintele a avertizat ca, potrivit datelor actuale, exista riscul ca deficitul bugetar sa depaseasca 7% din PIB in acest an, daca Guvernul se limiteaza la a reduce doar cu 5% cheltuielile de personal, conform intelegerii cu FMI. El a cerut o reducere mai mare a cheltuielilor publice si de personal, precum si masuri pentru extinderea bazei de impozitare, insistand pentru eliminarea oricaror exceptii de la plata impozitelor”, au relatat surse participante la intalnire.
2. Guvernul infiinteaza Fondul Roman de Investitii, cu aportul CEC si bani plasati la BNR. Fondul pregatit de Guvern pentru finantarea proiectelor majore de investitii va fi constituit din actiunile minoritare ale statului la companii, dar si dintr-un aport in numerar al CEC Bank si, cel mai probabil, din banii obtinuti anterior din privatizari si plasati de trezorerie in conturile BNR.
Noul instrument de investitii al statului va fi denumit “Fondul Roman de Investitii” si va prelua in portofoliu, in maximum doua luni de la constituire, participatiile minoritare ale statului, conform proiectului de lege privind infiintarea si functionarea Fondului
3. Romania – locul 80 in lume in privinta puterii de cumparare. Romania a urcat un loc in lume intr-un clasament privind puterea de cumparare, pana pe pozitia 80 din 155 de tari, si castigat trei pozitii, pana pe locul 41, dupa venitul national brut, potrivit raportului World Development Indicators (WDI) 2010, prezentat marti de Banca Mondiala (BM), scrie Mediafax.
Astfel, puterea de cumparare in conditii comparabile intre statele si regiunile lumii a crescut, in Romania, de la 12.350 dolari pe locuitor in 2007 la 13.380 dolari pe locuitor in 2008.
Nivelul este similar cu cel intalnit in Turcia, Malaezia, Botswana sau Argentina, apropiate in clasament de Romania.
4. Oprescu vrea impozite mai mari pentru cei care locuiesc in centrul Bucurestiului. Primarul Sorin Oprescu a declarat, marti, ca municipalitatea urmareste reincadrarea teritoriului administrativ al Bucurestiului pe zone de fiscalitate, aratand ca este normal ca bucurestenii care locuiesc in centrul orasului sa plateasca impozite mai mari, informeaza Mediafax.
“In toate capitalele europene se practica acest lucru. Pe masura ce se dezvolta, cartiere trec din zona B in A, din zona D in zona C. Este normal ca cei care locuiesc in centrul orasului sa plateasca impozite mai mari”, a spus Sorin Oprescu.
5. Productia de otel a Romaniei a crescut cu 44% in primul trimestru, la 762.000 de tone. Productia de otel brut a Romaniei a crescut cu 43,8% in primul trimestru, la 762.000 de tone, in timp ce piata internationala a urcat cu 29%, la 342,36 milioane de tone, potrivit datelor Asociatiei Mondiale a Otelului.
In martie, productia din Romania a crescut cu 39,2%, la 250.000 de tone. Industria otelului din Romania a livrat 225.000 de tone de otel brut in luna februarie.
In Uniunea Europeana, productia a urcat cu 37% in primul trimestru, la 42,14 milioane de tone, respectiv cu 47,3%, la 15,2 milioane de tone in martie.