1. Ziua Z: Guvernul Boc isi asumat raspunderea pentru scaderea salariilor si pensiilor. Guvernul Boc si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului, membrii celor doua camere urmand sa voteze astazi, dupa prezentarea proiectelor de lege privind reducerea cheltuielilor statului si reducerea salariilor si pensiilor.
Discursul premierului a fost intampinat de parlamentarii PSD cu foi de hartie tiparite cu mesajul “Boc – Romania iti cere sa pleci acasa”, in vreme ce in fata Parlamentului cateva sute de sindicalisti au protestat impotriva masurilor de austeritate.
Boc si-a asumat raspunderea pe doua proiecte de lege, unul legat de reducerea cheltuielilor statului si al doilea legat de reducerea salariilor si pensiilor.
Salariile bugetarilor urmeaza sa fie reduse cu 25%, iar pensiile cu 15%, de la data intrarii in vigoare a acestor legi. Opozitia a anuntat ca va depunde o motiune de cenzura.
Tot astazi, principalul partid de opozitie a depus motiunea de cenzura “Opriti genocidul social”, aceasta fiind anuntata in plenul Parlamentului de deputatul PSD Aura Vasile, care a mentionat ca documentul a fost semnat de 120 de parlamentari ai PSD.
Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului se vor reuni marti in sedinta, urmand sa discute despre un calendar al dezbaterii motiunii de cenzura.
Conform proiectului de motiune prezentat luni de PSD, textul insumeaza 17 pagini de critici la adresa Guvernului si argumente impotriva reducerii salariilor si pensiilor.
In text se apreciaza ca reducerile de salarii si pensii nu reprezinta “solutia corecta”, se imputa faptul ca, de fapt, “cancerul bugetar” este reprezentat de “clientela portocalie”, se face referire la “dictatura cu repetitie” si se exemplifica criza multipla – economic, sociala, politica si morala – prin care Guvernul Boc 3 si-a continuat “opera editiilor sale anterioare”.
La aflarea vestii despre depunerea motiunii de cenzura, premierul a declarat “N-ar fi prima si nici ultima”.
2. Finantele au respins luni toate ofertele bancilor pentru certificate de trezorerie la un an. Ministerul Finantelor Publice (MFP) a respins luni toate ofertele bancilor comerciale pentru certificate de trezorerie cu scadenta la un an, dupa ce a luat o decizie similara si la operatiunea precedenta, considerand ca randamentul solicitat de catre institutiile de credit a fost prea ridicat.
Valoarea programata a licitatiei a fost de 1,2 miliarde de lei, iar cererile pentru certificate din partea bancilor comerciale au insumat 1,452 miliarde de lei.
Cea mai recenta licitatie pentru astfel de titluri a avut loc pe 3 mai, cand Finantele au vandut certificate de 1,33 miliarde de lei, sub nivelul programat de 1,5 miliarde de lei, la un randament mediu de 6,29% pe an.
3. Dolarul a atins un record istoric la cursul BNR, iar euro urca la un nou maxim al ultimelor cinci luni. Leul a continuat sa scada fata de euro in prima parte a sedintei interbancare de luni, referinta anuntata de banca centrala la ora 13:00 urcand la un nou maxim al ultimelor cinci luni, de 4,2180 lei/euro, in timp ce cotatia pentru dolar a atins un record istoric, de 3,5243 lei/dolar. Un euro mai puternic a fost cotat de BNR pe data de 4 ianuarie, la 4,2265 lei/euro. Leul si-a adancit pierderile in raport cu euro in a doua parte a sedintei interbancare de luni, cursul de schimb atingand un maxim de 4,24 lei/euro, pe fondul vanzarilor realizate pentru marcarea de profituri, in conditiile unei piete cu volume reduse de tranzactionare.
Pentru dolarul american, anteriorul record a fost inregistrat la 7 noiembrie 2003, cand dolarul era cotat la 34.788 lei vechi (3,4788 lei noi).
4. Participatia statului la FP a scazut in luna mai la 56,08%, iar in actionariat au intrat 11 companii. Participatia statului la Fondul Proprietatea (FP) a scazut in luna mai cu 0,9 puncte procentuale, la 56,08%, portofoliul celor trei mari mostenitori a coborat usor, la 7,69%, iar in actionariat au intrat inca 11 companii, fiecare cu mai putin de 1% din titlurile fondului.
La finele lunii aprilie Ministerul Finantelor Publice avea 56,98% din actiunile FP, iar cei trei mari mostenitori detineau 8,01% din capitalul social.
Potrivit datelor publicate luni de Fond, participatia marilor actionari persoane fizice a scazut in mai cu 0,34 puncte procentuale.
Totodata, in actionariat au intrat 11 noi companii, cu detineri mai mici de 1%, numarul acestor actionari majorandu-se de la 88 la 99. Astfel, cele 99 de companii detin cumulat 5,53% din capitalul social, respectiv cu un punct procentual mai mult decat in aprilie. Atunci, 88 de companii detineau 4,52% din titlurile Fondului.
5. BVB se pregateste pentru listare anuntand profit de 2,9 milioane lei la patru luni. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat in primele patru luni din 2010 un profit net de 2,91 milioane lei, cifra de afaceri ridicandu-se la 5,76 milioane lei.
In perioada ianuarie-aprilie, BVB a avut venituri din exploatare de 5,87 milioane lei, cheltuielile ridicandu-se la 4,17 milioane lei.
Actiunile Bursei de Valori Bucuresti (BVB), compania care opereaza principala piata de actiuni din Romania, vor intra la tranzactionare pe Bursa de marti, 8 iunie, aceasta fiind prima listare importanta dupa aproape 2 ani de pauza.
Bursa este evaluata in prezent la circa 66-70 mil. euro, conform anunturilor de vanzare sau cumparare de actiuni publicate in ultimele saptamani, de peste 30 de ori profitul net obtinut anul trecut, de 2 mil. euro.
Odata cu listarea actiunilor, firmele de brokeraj sau persoanele fizice care detin actiuni vor putea sa le valorifice mult mai usor. De asemenea, oricine va putea cumpara actiuni BVB, investitia in astfel de actiuni reprezentand practic un pariu pe dezvoltarea pietei de capital.