1. CE recomandă corectarea Legii ANI și instaurarea transparenței depline în achiziții publice. Băsescu: Nu acceptăm formule de genul “România nu-și respectă angajamentele”. CE “invită” România să ia o serie de măsuri imediate în lupta împotriva corupției, menționând explicit corectarea Legii ANI, monitorizarea sancțiunilor aplicate în cazurile de corupție la nivel înalt și instaurarea transparenței depline în domeniul achizițiilor publice.

Una dintre recomandările din raport vizează corectarea Legii ANI în conformitate cu angajamentele asumate de România la data aderării. Raportul recomandă României să asigure unei contribuții eficiente a ANI în prevenirea și sancționarea corupției, prin emiterea de decizii obligatorii în ceea ce privește averile nejustificate pe baza cărora să poată fi adoptate sancțiuni de natură disuasivă.

CE recomandă de asemenea României corectarea altor deficiențe procedurale identificate în noua lege precum și promovarea mai departe a dezvoltării ANI, mai ales prin amendamente la prevederile legale referitoare la Consiliul Național pentru Integritate.

Băsescu a atacat raportul Comisiei Europene, considerând că referirile la România sunt prea generaliste, neavând o țintă directă către instituții precum Guvernul sau Parlamentul.

Traian Băsescu a susținut că formularea din document este “nedreaptă” și că, de aceea, consideră că trebuie să reacționeze, “un incident” precum cele întâmplate cu Legea ANI netrebuid să ducă la formulări de genul “România nu își respectă angajamentele”.

“Cu tot respectul datorat Comisiei Europene, nu acceptăm formule de genul “România nu-și respectă angajamentele”, a declarat președintele României. “De la acest incident – Legea ANI – să arunci o tentă profund negativă când au fost suficiente progrese – remarcate în raport – mi se pare o exagerare”, a adăugat președintele Băsescu.

“La Senat a fost o defecțiune de parcurs. Să sperăm că va fi remediată”, a adăugat președintele.

2. Vodafone aduce iPhone 3GS în România. Orange: Doar noi îl vindem oficial. Vodafone România, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă, a introdus începând cu data de 19 iulie în ofertă Apple iPhone 3Gs, unul dintre cele mai căutate modele de smartphone-uri de pe piață, potrivit datelor furnizate telefonic de mai mulți reprezentanți ai agenților de vânzări ai companiei. Agenții de vânzări au transmis de altfel pe e-mail oferta detaliată a Vodafone pentru achiziția Apple iPhone 3GS.

Apple iPhone, telefon care era până acum disponibil doar prin intermediul rivalilor de la Orange, nu apare momentan în oferta de pe site-ul oficial al companiei. În absența unor detalii oficiale din partea Vodafone România, nu este clar care este exact canalul prin care operatorul a adus mobilul în România: în urma unui parteneriat direct cu Apple, sau prin achiziția de la distribuitori.

3. Videanu: Observatorul prețurilor, demers preventiv; autoritățile nu vor interveni în decizia firmelor. Observatorul prețurilor este un demers administrativ și de prevenire a comportamentelor neconcurențiale, însă nicio autoritate a statului nu va interveni în deciziile comerciale ale firmelor sau opțiunile consumatorilor, a declarat, marți, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

“Nicio autoritate a statului nu va interveni în decizia unui comerciant sau a unui consumator, dacă evident aceștia respectă legea. Observatorul se dorește a fi o măsură de natură administrativă și preventivă pentru corecta informare a cetățeanului, în ideea de a lua deciziile cele mai corecte, pentru că în perioadă de criză pot să apară speculații în piață. Cred că acest observator va avea eficiența scontată”, a afirmat Videanu într-o conferință de presă.

4. Primul IPO din 2010: iFond Financial administrat de Intercapital strânge bani de pe Bursă. Intercapital Investment Management, divizia de administrare a Intercapital, a anunțat că va realiza o ofertă publică inițială (IPO) în vederea listării fondului iFond Financial România la Bursa de Valori București (BVB).

iFond este un fond închis de investiții care va fi inființat odată cu oferta derulată pe Bursă.

Intercapital Invest a intermediat și ultimele două IPO-uri de pe Bursă, respectiv OTP Wise și OTP Green Energy.

5. Bursa de la București încheie încă o zi cu toți indicii pe minus. Indicele compozit al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a coborât cu încă 0,50% la finalul ședinței de marți pe o lichiditate de doar 1,46 milioane euro (6,27 milioane lei).

Societățile de investiții financiare (SIF), grupate în cadrul indicelui BET-FI, au coborât în medie cu 1,70%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii tranzacționate la Bursă, a avut un declin de 0,74%.