Cele mai mari cinci bănci din SUA, JPMorgan, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Bank of America și Citigroup, sunt prea puternice și ar trebui să fie divizate, apreciază președintele Rezervei Federale Dallas, Richard Fisher, care a atras atenția că instituțiile financiare au dobândit după criza financiară o putere mult mai mare decât înainte, scrie Thomson Reuters.
“După criză, cele mai mari cinci bănci americane au o concentrare mult mai mare a depozitelor decât aveau înainte de criză”, a afirmat Fisher.Reforma americană Dodd-Frank și legea de protejare a consumatorului includ mecanisme prin care autoritățile de reglementare pot diviza marile companii financiare, dar și restricții mari. “Scopul reformei Dodd-Frank a fost reducerea concentrării de putere. După criză, băncile au devenit mult prea mari pentru a se prăbuși”, a spus oficialul.
Un grup de avocați, academicieni și economiști au vrut să pună capăt luna trecută erei băncilor “prea mari pentru a se prăbuși”, prima vizată fiind Bank of America.
Fisher a continuat evaluarea economiei americane, punând accentul pe cererea din partea consumatorilor. El spune că, deși cererea determină creșterea economică, riscurile sunt în continuare foarte mari. Indicele încrederii consumatorilor în economia americană a atins maximul ultimului an în februarie.
În pofida semnelor recente de relansare a economiei, inclusiv crearea de noi locuri de muncă, revenirea economică generală a fost redusă, ceea ce a condus la discuții atât în interiorul, cât și în afara Fed-ului privind necesitatea achiziției suplimentare de active precum creditele ipotecare pe bază de obligațiuni. La sfârșitul anului 2008, Fed-ul a redus până aproape de zero rata dobânzii de politică monetară și de atunci a cumpărat active de 2.300 miliarde dolari într-o acțiune fără precedent de a impulsiona creșterea economică și de a relansa economia după cea mai gravă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.