Companiile de pe bursă, în special cele mari, și-au confirmat încă o dată statutul de campioni ai economiei, reușind să ajungă anul trecut la afaceri mai mari decât în 2008, anul de vârf pentru economia locală. Aceste com­panii au ajutat ca PIB-ul să crească anul trecut cu 2,5%.

Cifra de afaceri cumulată a celor 70 de companii de pe bursă care și-au publicat deja rezultatele financiare preliminare pe 2011 a fost anul trecut de 57,5 mld. lei (13,57 mld. euro), în creș­tere cu 18% în lei față de afacerile ace­lorași companii din 2008, înainte de cea mai mare scădere economică din ultimii 17 ani. În euro, creșterea este de 2,6%, în condițiile în care cursul mediu al euro a fost anul trecut cu 15% mai mare decât în 2008. Analizând mai în profunzime rezultatele, se observă însă că revenirea a fost susținută în principal de companiile mari, fie că este vorba despre companii care activează pe piețe puțin concurențiale sau monopoliste, cum este cazul producătorului de carburanți Rompetrol Rafinare (RRC), Transgaz (TGN) și Transelectrica (TEL), sau de companii care produc preponderent pentru export, cum sunt Alro (ALR), Azomureș (AZO) și Compa (CMP). Dintre cele 38 de companii care au raportat afaceri mai mari decât în 2008, 25 au afaceri de peste 150 mil. lei (35 mil. euro).

În schimb, companiile mici, care depind în mare parte de piața locală, cum sunt companiile de construcții și producători de materiale de construcții, continuă să sufere fiind departe de afacerile din 2008. În ciuda revenirii afacerilor, profiturile cumulate ale celor 70 de companii analizate sunt cu 36% mai mici decât în 2008, ceea ce arată că în unele cazuri creșterea afacerilor a presupus și costuri mai mari, iar în alte cazuri povara datoriilor a afectat puternic profitabilitatea.