CONSTRUCȚII
Volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 4,7% în primele șase luni (serie ajustată) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. “Sunt mai multe elemente care au determinat scăderea pieței construcțiilor: spre exemplu, lipsa susținerii financiare a proiectelor în derulare, întârzierea plății datoriilor către firmele constructoare, dar și maniera de desfășurare a procedurilor de licitații, care de multe ori este contestabilă”, a declarat Laurențiu Plosceanu, președinte al Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO).
Pe de altă parte, Plosceanu a mai spus că menține prognoza de la începutul anului cu privire la evoluția sectorului construcțiilor în 2011, și anume că această piață va avea aceeași valoare ca în 2010. “Guvernul nu a reușit să înțeleagă că fără investiții publice susținute această piață nu își va reveni”, a afirmat președintele ARACO. Andreea Neferu
AUTO
În primele șase luni ale acestui an s-au vândut pe piața locală aproape 43.200 de autoturisme, în scădere cu 16% față de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
La nivelul lunii iunie s-a depășit pragul de 10.000 de mașini vândute lunar pentru prima dată în ultimele șase luni. Cu toate acestea, în condițiile în care anul trecut iunie a fost ultima lună cu TVA de 19%, înainte de majorarea la 24%, piața a continuat șirul de scăderi, declinul înregistrat în iunie fiind de 26%, de la aproape 14.000 de mașini în iunie 2010 la 10.400 luna trecută. În total, piața de autovehicule a înregistrat în primul semestru un declin de 14%, la aproape 50.300 de unități, scăderea mai puternică a vânzărilor de autoturisme fiind ușor atenuată de creșterea vânzărilor de vehicule comerciale, care au crescut cu 14%, la 6.600 de unități, dar și de cele de autocare și autobuze, care au accelerat cu aproape 80%, la 421 de unități. Bogdan Alecu
FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII
Piața locală de fuziuni și achiziții (M&A – mergers & acquistions) s-a ridicat la puțin peste jumătate de miliard de euro în prima jumătate a acestui an, cu 39% mai puțin comparativ cu perioada similară din 2010, potrivit datelor DealWatch (un produs al furnizorului de servicii online ISI Emerging Markets).
Tendința de scădere din România nu se regăsește și la nivel regional, valoarea totală a tranzacțiilor M&A încheiate în regiunea Europei Centrale și de Est în primul semestru al acestui an crescând cu 77% față de perioada corespunzătoare a anului trecut, până la o valoare de 94 miliarde de euro.
În primul semestru, piața de M&A din România a fost caracterizată de tranzacții cu valori mici, sub 20 de milioane de euro, o singură tranzacție a depășit valoarea de 50 de milioane de euro, comparativ cu patru astfel de tranzacții în aceeași perioadă a anului 2010. Ioana David
PANIFICAȚIE
Piața produselor de panificație s-a contractat cu circa 20% în primele șase luni ale acestui an ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a populației și a creșterii prețului făinii, potrivit datelor Rompan, patronat care reunește cei mai mari producători de pâine de pe piața locală. “Primele șase luni au fost foarte proaste. Piața a scăzut cu 20%, iar brutăriile merg în continuare pe pierdere. Nu am reușit să creștem prețul pâinii din cauza puterii de cumpărare mici”, explică Aurel Popescu, președinte al Rompan.
În ultimul an cotația grâului de panificație aproape că s-a dublat ajungând în prezent la circa 200 de euro/tonă, potrivit cotațiilor de pe Bursa de la Paris. Gabriel Razi
FASHION
Piața locală de fashion a crescut cu 5-10% în primele șase luni din acest an, nivel care s-ar putea menține până la finalul lui 2011, potrivit estimărilor jucătorilor din piață și ale companiei de cercetare de piață Euromonitor.
Retailul de îmbrăcăminte este una dintre piețele locale cu potențial, în condițiile în care valoarea acesteia ar putea crește de la 1,9 mld. euro anul trecut la 4,2 mld. euro în 2020.
Acest lucru atrage tot mai mulți jucători în România, precum H&M sau New Look. Mai mult, jucătorii deja prezenți au mizat pe expansiune, în speranța ca românii vor cumpăra tot mai multe haine. Astfel Inditex, New Yorker, C&A și H&M și-au anunțat planurile pentru câteva zeci de magazine. Cristina Roșca
SERVICII MEDICALE
Piața serviciilor medicale a crescut cu peste 10% în primele șase luni ale acestui an, potrivit datelor jucătorilor din industrie, avansul fiind diferit în funcție de segmente.
“Piața serviciilor medicale private a continuat să fie pe creștere în zona de retail, unde vorbim de un procent de 10-15%. Comparativ cu anul trecut, vorbim de un număr similar de clienți care accesează serviciile în privat, dar sunt mai atenți atunci când vine vorba de sănătate”, spun reprezentnații operatorului de servicii medicale private MedLife.
Pe de altă parte, pe segmentul corporate, creșterea a fost mult mai redusă, înspre zero. “Daca este să ne referim la zona corporate, vorbim de o stagnare a pieței”, au mai spus reprezenții MedLife. Ioana David
MEDICAMENTE
Piața de medicamente a crescut cu 3,6% (2,9% în euro) în primele șase luni ale acestui an, până la 5,06 mld. lei (1,2 mld. euro), susținută de evoluția din perioada aprilie – iunie, potrivit datelor companiei de analiză și cercetare de piață Cegedim.
Rezultatele sunt mult sub evoluția anilor anteriori. Pe de altă parte, în valoare piața a consemnat o scădere de 5,4% în primul semestru, conform aceleiași surse.
La nivelul întregului an, compania menține prognoza de creștere de 4,8%, pe care însă ar putea să o modifice “dacă vor exista noi restricții administrative”. Ioana David
FMCG
Consumul și-a continuat trendul descendent în primele șase luni ale anului, trend început încă din 2009. În 2009 și 2010 consumul a scăzut cumulat cu circa 14%.
În perioada de boom consumul era principalul motor de creștere a economiei, însă criza financiară a redus puternic apetitul de consum al românilor, care și-au raționalizat cheltuielile.
Totuși în trimestrul al doilea doi dintre principalii jucători de pe piață, Carrefour și Coca-Cola, au anunțat rezultate pozitive, un prim semnal de optimism pentru consum, așteptat să se vadă în lunile care vor urma dacă situația economică nu se înrăutățește. Cristina Roșca
COSMETICE
Piața locală de produse cosmetice a scăzut în primele șase luni ale anului cu 6-10%, potrivit lui Răzvan Dirațian, directorul comercial pentru România și Republica Moldova al Avon Cosmetics, unul dintre principalii jucători de pe piață și totodată o companie care a reușit anul trecut să își majoreze atât cifra de afaceri, cât și profitul. Avon a avut anul trecut afaceri de 114 mil. euro și profit de 18 mil. euro.
“Piața scade pentru că și consumul își continuă trendul descendent. Criza a afectat disponibilitatea de venituri a oamenilor și de aceea ei tind să cumpere tot mai puține produse cosmetice”.
Piața locală de produse cosmetice a avut anul trecut o valoare de 700 de milioane de euro, potrivit companiei de cercetare de piață Euromonitor, care estimează că ar putea crește la 1,2 mld. euro în 2015 și 2,2 mld. euro în 2020. Cristina Roșca
CARBURANȚI
Piața carburanților a stagnat în primul semestru al anului, potrivit celor mai recente estimări ale jucătorilor din piață, mai ales pe fondul revenirii cererii din segmentul comercial, reprezentat de clienții cu flote de mașini, care a putut contrabalansa scăderea înregistrată pe segmentul de retail, persoanele fizice fiind în continuare afectate de scăderea puterii de cumpărare.
“Vânzările cu amănuntul (retail) din România au scăzut cu 5%, în linie cu tendința pieței”, au spus reprezentanții Petrom, care au precizat totuși că pe segmentul comercial de carburanți au fost înregistrate creșteri la nivelul companiei.
Evoluții similare au raportat și ceilalți jucători din piață, Rompetrol crescând cu 11% pe segmentul comercial, dar scăzând cu 3% pe cel de retail. MOL România la rândul său a raportat o creștere de 2% pe partea de vânzări comerciale. Roxana Petrescu