Business Insider demontează zece mituri despre produse americane care au creat probleme companiilor respective în trecut.

Companiile cheltuiesc enorm pentru imaginea lor iar unele dintre ele, precum Coca-Cola, au creat special siteuri unde combat tot felul de mituri despre produsele sau reclamele lor.

Mitul Nr.1: Mountain Dew reduce cantitatea de spermă  

Nu există nici o dovadă că ingredientul în discuție, Yellow 5, poate cauza acest lucru.

  Mitul Nr. 2: Dacă inversezi logo-ul Coca-Cola, se citește “Nu Mohamed, nu Mecca” în arabă  

Ar trebui să scrie “Coca-Cota” pentru ca textul să semene cât de cât cu scrierea arabă. Compania susține că mulți clerici și diverse comisii au studiat imaginea și nu au descoperit nimic. Coca-Cola a desenat logo-ul în 1886 la Atlanta și atunci nu aveau nici o legătură cu limba sau cultura arabă.

 

Mitul Nr. 3: Firma de încălțăminte Vans a desenat Steaua lui David pe tălpile pantofilor ca să calci pe simbolul evreilor

Deși steaua cu șase colțuri apare pe talpa încălțămintelor Vans, Anti-Defamation League, organizație non-guvernamentală internațională care apără drepturile evreilor, a stabilit că designul tălpii Vans nu are nici o legătură cu religia evreilor.  

Mitul Nr. 4: Băiatul din reclamele Life a murit pentru că a consumat Pop Rocks și Coca-Cola

John Gilchrist, actorul care a jucat rolul lui Little Mikey în celebrele reclame americane cu cerealele Life lansate în 1972, nu a murit consumând Coca-Cola și Pop Rocks (bomboane acidulate – n.red.) în același timp. Zvonul sugerează că bomboanele Pop Rocks se umflă în stomac și te fac să explodezi. General Mills, compania ce deține produsul Life, a trebuit să organizeze o campanie națională pentru a informa oamenii că actorul nu a murit.  

Mitul Nr. 5: Vechiul logo Proctor&Gamble sugerează legătura companiei cu biserica satanistă. Cele 13 stele reprezintă un verset din Apocalipsa și numărul 666 apare în barba bătrânului

Compania a indicat că imaginea arată un om care privește spre cele 13 stele care simbolizează cele 13 colonii americane din trecut. Proctor&Gamble a dat în judecată compania Amway, producător ce concurează cu P&G pe același sector de produse, pentru că a răspândit acest zvon. P&G și-a schimbat în cele din urmă logo-ul.  

Mitul Nr. 6: Disney ar face orice pentru a se asigura că nimeni nu este declarat mort pe proprietatea lor

În timp ce unii susțin că este politica companiei ca nimeni să nu fie declarat mort la Disney, în realitate, oameni au fost declarați morți pe proprietatea companiei.  

Mitul Nr. 7: Un oraș japonez și-a schimbat numele în “Usa” după Al Doilea Război Mondial pentru a-și putea eticheta produsele “MADE IN USA”

Usa este o localitate din Japonia ce datează din secolul VIII. În plus, produsele de import trebuie să afișeze țara de origine, nu orașul, astfel încât acest truc nu ar fi mers pentru japonezi.  

Mitul Nr. 8: Heinz are 57 de varietăți

Sticla renumitului ketchup are gravată pe ea cifra 57, însă acest număr nu are nimic de-a face cu numărul de produse fabricate de către companie. Adevărul e, așa cum recunoaște fondatorul Henry Heinz, că cinci era numărul lui norocos iar șaptele, al soției.  

Mit 9: Tommy Hilfiger i-a spus lui Oprah că nu-și dorește ca negrii și asiaticii să-i poarte hainele produse de compania sa

Oprah a infirmat acest zvon imediat și după câțiva ani, atunci când Hilfiger a fost invitat la emisiunea ei, Oprah a început show-ul prin a dezminți acest mit.