Daniel Puia-Dumitrescu – O istorie a Cenaclului de Luni

Editura Cartea românească

Între 1977 și 1983 în București și-a desfășurat activitatea, sub coordonarea lui Nicolae Manolescu, Cenaclul de Luni, locul unde s-a format și s-a cristalizat grupul de poeți ce va constitui nucleul Generatiei ’80 în literatura română – Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Traian T. Coșovei, Bogdan Ghiu, Alexandru Mușina, Mariana Marin, Magda Cârneci, Ion Bogdan Lefter și multi alții. O istorie a Cenaclului de Luni este povestea acestui club literar văzută atât din perspectiva protagoniștilor, cât și din cea a cercetărilor recente în Arhivele Securității și în presa vremii. 

„Fiind prima istorie a cenaclului, întreprinderea lui Daniel Puia-Dumitrescu este pe deplin originală. Ar fi fost foarte greu ca altcineva pus în locul autorului să fi reușit un excurs analitic de o asemenea calitate. Și asta pentru că în realizarea studiului său au fost necesare o tenacitate și o ambiție neprevăzute inițial. Daniel Puia-Dumitrescu a făcut numeroase drumuri la București, a realizat interviuri cu mare parte dintre supraviețuitorii Cenaclului, a utilizat arhivele CNSAS sau a citit la Biblioteca Academiei publicațiile anilor ’80. Mai mult, acesta s-a poziționat cât mai obiectiv față de temă, reușind un demers de certă valoare. Această lucrare va fi un reper de neocolit în problematica referitoare la Cenaclul de Luni.” (Andrei Bodiu)

„Doritor să recompună istoria grupării și constatând că nu sunt deloc ușor de găsit date exacte, tânărul autor s-a îndreptat spre alte categorii de posibile surse de informații: «lunediștii» înșiși, pe care i-a intervievat, și arhiva fostei Securități, poliția politică a regimului comunist, căreia nu i-a putut scăpa orientarea subversivă a cenaclului. De peste tot, Daniel Puia-Dumitrescu a cules puzderie de detalii, multe foarte prețioase, le-a asamblat și a reconstituit o poveste pasionantă. A reușit să recupereze astfel și să stocheze un fond excepțional de informații, o veritabilă «bază de date» despre Cenaclul de Luni. Dacă importanța acestuia va fi validată și în viitor, valoarea cărții de față va crește implicit, căci evenimentele studiate vor rămâne tot mai departe în urmă, iar martorii – inevitabil – vor dispărea. Mărturiile lor sunt acum conservate și prelucrate cu minuție de către un istoric literar – și poet, în paralel – foarte promițător.” (Ion Bogdan Lefter)

„O istorie a Cenaclului de Luni a avut pentru mine nu numai implicații intelectuale, ci și sentimentale. Realizarea unor interviuri cu majoritatea membrilor importanți ai acestui cuib și club al poeților Generației ’80 a constituit centrul și punctul culminant ale aventurii. Mă gândesc la discuțiile purtate până târziu în noapte, încheiate ritualic cu primirea unei lanterne în dar, spre luminarea căii din scara de bloc pe atunci fără bec, din partea lui Traian T. Coșovei; la episoade memorabile împreună cu maestrul Mușina, dar și cu Ion Bogdan Lefter ori Radu Călin Cristea; la momentele de cumpănă și dezamăgire legate de refuzul unor membri de a oferi interviuri, dar și la bucuria aducerii aminte pe la terase cu Magda Cârneci sau Bogdan Ghiu ori în balconul apartamentului lui Doru Mareș.” (Daniel Puia-Dumitrescu)

Daniel Puia Dumitrescu a studiat teologia în Sibiu și a urmat cursurile masteratului de teologie și studii pastorale al Universității din Leeds, Marea Britanie. A continuat cu studii filologice, absolvind masteratul de scriere creatoare și traduceri (2009) a Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov. Este doctor în filologie și diacon onorific la capela aceleiași universități. A fost redactor și colaborator al mai multor reviste literare din România. Traduce din limbile engleză, franceză și italiană, scrie poezii, dar și povești pentru copii și proză.

Autorul declara, după lansare:  „Am ales Cenaclul de Luni pentru că iubesc poezia,  scriu și sunt interesat de fenomen. De ceva timp încoace, după ce am învățat la atelierul de Creative Writing al lui Alexandru Mușina, încerc să îi învăț și eu pe alții Scriere Creatoare, iar Cenaclul de Luni – cred eu – este un model în acest  sens.

Am studiat în Arhivele Securității pentru că am fost interesat de mentalitatea din epocă legată de manifestările de gen cenaclu ori club literar, în primul rând. În al doilea rând, pot spune că pe ei (Securitatea) îi interesa mai degrabă ca oamenii să nu se grupeze, să nu se împrietenească pe orice criterii, dar cu atât mai mult intelectual, nu prea le păsa lor de poezie.”