“Față de anii precedenți, din cauza crizei financiare, segmentul de construcții a scăzut considerabil, nemaifiind principalul factor de creștere a vânzărilor în piață, așa cum s-a întâmplat până în 2008-2009. În locul acestuia, în 2010, principalele motoare care au susținut vânzările (de centrale termice – n.red.) au fost reprezentate atât de segmentul celor care s-au debranșat de la sistemul termic centralizat, cât și de cel de înlocuire a centralelor termice vechi. Dacă până în prezent mai bine de jumătate din prețul unei gigacalorii era subvenționat, odată cu eliminarea subvențiilor se va înregistra o creștere a cheltuielilor cu încălzirea chiar și până la de trei ori, fapt ce va rezulta într-un val de debran­șări de la sistemul termic centralizat”, afirmă Sever Scarlat, directorul general al Baxi România.

El estimează că vânzările de centrale termice s-au majorat cu aproximativ 20% anul trecut, la un nivel de 125.000 de unități, factorii principali fiind atât debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire, cât și înlocuirea echipamentelor vechi, instalate acum mai bine de 7-8 ani, ineficiente și cu un consum mare de combustibil.

Pentru 2011 el estimează o creștere de cel pu­țin 20% a pieței, generată în special de eliminarea subvențiilor la încălzire.

“În România sunt peste 1,5 milioane de familii care trăiesc la discreția sistemului centralizat de încălzire. După ce ani de zile a golit buzunarele românilor prin ineficiență și risipă, fără să le ofere în schimb confortul necesar, acest sistem își va arăta adevărata față după eliminarea subvențiilor”, a adău­gat reprezentantul Baxi, care pune accent pe deficiențele sistemului central de încălzire: risipa de apă rece plătită la preț de apă caldă până când se încăl­zeș­te apa pe coloană sau dependența de factori externi, precum regia sau administrația blocului care decid data de pornire și oprire a furnizării de căldură.


Nu există date exacte
. Date exacte referitoare la numărul de centrale termice individuale nu există, dar ținând cont de actualul ritm de vânzare, în fiecare an în 1,5% din lo­cuințele din România este montată o asemenea instalație. Numărul celor care încă depind de sistemul centralizat de încălzire este însă de zece ori mai mare.

Conform estimărilor generale, creșterea pieței de centrale termice a fost chiar de 25% în 2010, existând un potențial important de creștere și în acest an, datorită măsurilor guvernamentale de eliminare a subvențiilor la energia termică, susține Adrian Bălșanu, director regional de vânzări al diviziei de termotehnică în cadrul Robert Bosch.

“Privind situația la momentul de față și comparând-o cu momentul similar din 2010, nu simțim încă o mișcare de amploare care să justifice estimările optimiste ale multora dintre jucătorii din piață. Cu toate acestea, dacă ritmul debranșărilor va crește în a doua parte a anului și dacă piața construcțiilor de locuințe private va reveni pe un trend ascendent, estimăm o creștere de circa 20-25% pe întregul an 2011”, a precizat Bălșanu.

Reprezentanții Ariston Thermo România estimează că piața locală de centrale termice a urcat anul trecut cu 35%, la 135.000 de unități, creșterea fiind determinată în primul rând de “anunțurile contradictorii” privind eliminarea subvențiilor la încălzire. Totodată, vânzările ar putea avansa cu peste 30% în acest an, în anumite zone ale țării, a afirmat Cătălin Drăguleanu, director de vânzări al Ariston Thermo.

Compania a comercializat anul trecut aproximativ 50.000 de centrale termice, iar pentru 2011 mizează pe vânzări de 60.000 de unități.


2010, an de creștere
. “Piața locală de centrale termice murale a atins în 2009 valoarea de 55 milioane de euro, pentru ca în 2010 să crească la 75 milioane de euro. Cifrele sunt estimative ținând cont că, spre exemplu, în 2010, o parte din vânzări au fost realizate cu TVA de 19% și o parte cu TVA de 24%”, a mai spus Drăguleanu.

Aurel Köber, acționarul majoritar al primului producător de profil din România, estimează că piața a crescut ușor anul trecut, vânzările totalizând la nivelul lui 2010 un număr de 130.000 de unități și o valoare de aproximativ 50-55 milioane euro, reprezentând centralele comercializate doar pe teritoriul României.

“Fac această precizare deoarece o parte din competitori includ în cifra lor de afaceri și vânzările realizate în Republica Moldova, de exemplu”, spune șeful companiei, cu un rulaj susținut în principal de comercializarea de lacuri și vopsele. El a adăugat că principalii factori care au susținut vânzările de centrale termice au fost debranșările de la sistemul centralizat, dar și programul “Prima casă”.

“Posibila măsură de eliminare a subvențiilor la energia termică poate avea un impact în creșterea vânzărilor, dar acesta o să fie mult mai mic decât ne așteptăm, pentru că, să nu uităm simplul fapt că majoritatea beneficiarilor serviciilor sistemului centralizat de încălzire au venituri reduse, iar o astfel de investiție reprezintă un efort financiar important pentru cei mai mulți dintre ei”, a punctat Köber.


Köber își propune pentru acest an menținerea rulajului din vânzarea de centrale după un avans de 11% anul trecut, anticipând că acest an va fi mai dificil decât 2010 Bătălie pe preț.
Jucătorii spun că au fost nevoiți să-și adapteze oferta la cererea internă, din cauza scăderii consumului și a puterii de cumpărare a românilor, iar prețurile au scăzut pentru a face față concurenței.

Ariston comercializează în România aceleași produse vândute de grup pe piețele vestice, dar la prețuri mult mai mici.

“Prețurile cu care operăm în România sunt adaptate pieței locale, fiind extrem de atractive în comparație cu cotațiile întâlnite în alte țări pentru aceleași produse, aceeași centrală termică fiind vândută în Vest cu un preț aproape dublu”, spune directorul de vânzări al companiei controlate de grupul italian Ariston Thermo. Compania livrează pe piața românească mărcile de centrale Ariston, Chaffoteaux și Rendamax, produse în Italia.

Dacă până în 2008-2009 prețul mediu al unei centrale termice cu eficiență standard era de circa 2.500 de lei, în 2010 acesta a scăzut cu circa 10-15%, potrivit Baxi, parte a grupului BDR Thermea, înregistrat în Olanda.

Baxi România comercializează pe piața autohtonă brandurile Baxi și Westen, iar centralele termice sunt produse în Italia. Compania estimează că prețurile nu vor suferi modificări în acest an, o prognoză similară venind și din partea Köber.

Aurel Köber spune că “din păcate pentru viitorii cumpărători” prețurile nu vor mai scădea în acest an sau vor descrește foarte ușor, în contextul în care distribuitorii practică deja adaosuri comerciale foarte mici, iar materiile prime au înregistrat scumpiri importante. Compania comercializează centralele termice sub brandul “Motan”, produse de Köber la sucursala din localitatea Vaduri, la 10 kilometri de Piatra- Neamț.

“În 2010 am sesizat o puternică concurență prin preț. Se pare că și anul 2011 va fi marcat de aceeași bătălie a prețurilor. Nu considerăm acest trend ca fiind unul sănătos, atâta timp cât se fac concesii în privința calității și a serviciilor”, spune reprezentantul Robert Bosch.

Centralele marca Bosch și Buderus, comercializate în România de subsidiara grupului german Bosch, sunt produse în Germania, Olanda, Franța, Portugalia și Turcia.


Prognoze optimiste.
Strategiile implementate și contextul favorabil al pieței generează prognoze pozitive ale jucătorilor pentru anul în curs. Baxi România a înregistrat anul trecut afaceri mai mari cu 42% față de 2009, până la 19,7 milioane lei (4,7 mil. euro).

Ponderea centralelor termice este de circa 80%, diferența fiind dată de alte echipamente, precum boilere, panouri solare, accesorii, automatizări sau piese de schimb. Pentru 2011 compania se așteaptă la o creștere a vânzărilor cu cel putin 20%.

Centralele termice generează în prezent aproximativ 60% din businessul Ariston Thermo România, iar 30% este reprezentat de boilerele electrice. În portofoliul companiei se regăsesc și aparate de aer con­diționat și sisteme solare. Compania estimează o creștere a afacerilor de peste 25% în acest an, la 35,5 milioane euro.

Köber își propune pentru acest an menținerea rulajului din vânzarea de centrale după un avans de 11% anul trecut, anticipând că acest an va fi mai dificil decât 2010, în special din cauza numeroaselor măsuri de austeritate luate de Guvern, ale căror efecte se vor resimți puternic în buzunarele românilor.

“Pentru acest an ne propunem menținerea cifrei de afaceri și a cotei de piață realizată în 2010, iar dacă se va putea mai mult, atunci cu atât mai bine”, a spus Köber. Vânzările de centrale termice au o pondere de 5-6% în afacerile companiei, cea mai mare parte a businessului fiind generată de vopselele decorative (65%) și vopselele industriale, marine, auto și pulberi (30%). Afacerile Köber s-au menținut anul trecut la circa 35,6 milioane de euro, nivel estimat și pentru 2011, astfel că vânzările de centrale termice nu de­pășesc 2 mil. euro în cadrul companiei.

Vânzările diviziei de termotehnică din cadrul companiei Robert Bosch au crescut anul trecut cu 7% față de 2009, iar centralele termice au o pondere de 30% din ru­lajul anual. Pe lângă centrale termice, portofoliul diviziei include cazane pe combustibil solid, panouri solare, încălzitoare pe gaz, pompe de căldură, cazane industriale de apă fiebinte și abur. Afacerile grupului german din România, unde este prezent prin mai multe companii, au crescut anul trecut cu 17%, la 161 milioane de euro.

Alți jucători importanți pe piața din România, dominată autoritar de importuri, sunt Immergas, Vaillant sau Viessmann.

În actualul context economic, vânzările de centrale termice sunt din ce în ce mai puțin conectate la pia­ța construcțiilor noi, însă “isteria” generată de eliminarea subvențiilor nu poate garanta o creștere pe termen lung a afacerilor din branșă, mai ales în contextul puterii de cumpărare încă reduse.

Astfel, deși nemarcați de criză, distribuitorii de centrale va trebui mai devreme sau mai târziu să completeze corul celor mulți din construcții care speră la revenirea încrederii clientului și solicită atât ajutor coerent din partea statului, cât și suportul real al băn­cilor pentru reluarea investițiilor în proiecte noi.