Compania Brico-CASA a investit peste doua milioane de dolari in primul centru comercial din Romania de tip “Do-it-yourself”, inaugurat cu cateva zile in urma la Cluj, si care comercializeaza intr-o singura locatie intreaga gama de materiale si produse necesare amenajarii locuintei.
Conceptul ” Do-it-yourself” defineste un sistem foarte popular pe piata de profil din Occident, impunandu-se prin cateva avantaje: cumparatorul economiseste timp si bani si are satisfactia unui lucru facut de el pentru casa.
“Am testat piata si am vazut ca exista cerere pentru un asemenea complex comercial”, a declarat pentru Ziarul Financiar Liviu Nicolescu, directorul general al Brico-CASA. Dupa centru comercial de Cluj, cu o suprafata comerciala de 3000 de metri patrati, compania va deschide astfel de magazine specilizate si la Constanta si Bucuresti.