Operatorul de servicii medicale Centrul Medical Unirea, controlat de fondul de investiții Advent Internațional, a recrutat-o pe Crina Ilie (foto) pentru poziția nou creată în companie de HR manager. Anterior, ea a lucrat în cadrul furnizorului de servicii de business și soluții tehnologice Genpact, ultima funcție deținută fiind cea de HR Assistant Vice President (AVP) Europe. Poziția de HR manager de la CMU a fost preluată de la 1 septembrie într-o perioadă în care compania are în derulare un plan agresiv de extindere atât pe segmentul de clinici, cât și la nivel de spitale private. “În cadrul CMU există un sistem complex din punctul de vedere al resurselor umane pentru că fiecare șef de departament are atribuțiile unui om de HR. Pe măsură ce compania a crescut a apărut necesitatea recrutării unui șef pe resurse umane”, a spus Wargha Enayati, directorul general al CMU. În prezent, CMU are aproximativ 450 de angajați (fără colaboratori) urmând ca până la sfârșitul anului să ajungă la 1.000 de oameni. După preluarea de către Advent la începutul anului, CMU a creat mai multe poziții de conducere pentru care a recrutat manageri.
Companii
Centrul Medical Unirea și-a recrutat HR manager de la Genpact
Operatorul de servicii medicale Centrul Medical Unirea, controlat de fondul de investiții Advent Internațional, a recrutat-o pe Crina Ilie (foto) pentru poziția nou creată în companie de HR manager.