Compania italiana Todini Costruzioni Generali SpA va realiza lucrarile de construire a liniei de centura rutiera a municipiului Sibiu, dupa ce a incheiat, vineri, un contract in valoare de 52,5 milioane euro cu Administratia Nationala a Drumurilor (AND). Proiectul este finantat in proportie de 75% de catre Comunitatea Europeana, prin intermediul programului ISPA, restul fondurilor provenind de la bugetul de stat. Soseaua de centura, cu o lungime totala de 23,5 kilometri, din care 14,6 kilometri vor avea profil de autostrada, va fi finalizata in luna septembrie a anului 2006. “Acesta este cel de-al treilea contract de executie cu finantare ISPA pe care l-am semnat in acest an, iar incheierea unor astfel de acorduri a inceput sa fie o obisnuinta pentru noi”, a declarat ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea. Lucrarile de proiectare au fost realizate de companiile Scetauroute, Iptana, Trapec, Viacons si Eurometudes. “Obiectivele acestui proiect vizeaza cresterea capacitatii de trafic in zona orasului Sibiu, reducerea cu 50% a timpului de tranzitare si diminuarea numarului de accidente”, a afirmat Silvia Ciobanovsky, director general adjunct al AND. Pentru sporirea sigurantei circulatiei, proiectul prevede montarea unor parapeti metalici in zona mediana si pe marginea soselei. Mediafax
Eveniment
Centura sibiana, o afacere pentru italieni
Compania italiana Todini Costruzioni Generali SpA va realiza lucrarile de construire a liniei de centura rutiera a municipiului Sibiu, dupa ce a incheiat, vineri, un contract in valoare de 52,5 milioane euro cu Administratia Nationala a Drumurilor (AND)