Probabil ca nu exista om care sa nu fi crescut cu basme, povesti, legende pe care si le va aminti pana la adanci batraneti. Nu exista matur caruia sa nu-i fi placut in adolescenta cartile de aventuri sau povestile frumoase, cu finaluri fericite. Uneori iubirea pentru acest gen literar nu mai dispare, pentru ca e singurul care iti reda in orice imprejurare optimismul.
Indiferent ce drum apuca in viata si care ii este meseria, maturul isi va aminiti de cartile copilariei cand va avea si el copii, le va cauta sau va cauta altele care sa le semene si din care urmasul sau sa invete. Se intampla asa de cand lumea e constienta de ea insasi.
Literatura pentru copii si adolescenti e cautata pretutindeni in lume, inclusiv la noi. Mari spirite au cules basme populare, le-au publicat si le-au raspandit pretutindeni. Altii au imaginat povesti asemanatoare basmelor, cu eroi fabulosi, dar si cu oameni aidoma celor de langa ei, pe care i-au aruncat in aventuri nemaipomenite. Cartile de felul acesta se tot tiparesc si lumea nu se mai satura sa le citeasca. Atunci cand se schimba societatea si mentalitatile, se schimba si eroii, robotii iau locul zmeilor, copilele din gradinite inlocuiesc printesele, jocurile indragite seamana celor vazute la televizor. Nu dispare insa nevoia de fabulos, de fantastic, de aventura, de o lume in care binele sa invinga pana la urma.
La noi, se publica foarte multe carti pentru copii, dar intr-o proportie covarsitoare acestea sunt traduceri. Literatura pentru copii autohtona e vazuta ca un gen minor, e rareori promovata, elitistii stramba din nas, aproape ca nu exista critici literari care sa se aplece asupra ei, piesele de teatru pentru adolescenti zac prin sertare, poezia pentru copii aproape a disparut, ca si emisiunile (radio sau TV) care sa le faca cunoscute. Poate nici nu stim sa (mai) scriem. Mai nou, literatura aceasta pare ca incurca de-a binelea lumea serioasa. Uniunea Scriitorilor are o sectie destinata literaturii pentru copii, care nu reactioneaza in nici un fel. Pana nu demult, se acorda anual un premiu pentru acest gen literar. Acum, a fost eliminat din lista de premii anuale. O carte pentru copii, oricat de buna ar fi, n-are cum sa concureze vreodata cu un roman despre care a scris toata floarea criticii sau cu un volum de poezie care va fi imbatat mai multe generatii. Nimeni nu scrie sau n-ar trebui sa scrie pentru premii sau cronici literare, desi atentia si recompensa n-au daunat niciodata nimanui. E vorba insa de un principiu, al acceptarii deosebirilor. Numai ca si criticii literari, si cei care se ocupa in general de soarta literaturii par sa fi uitat ca au fost copii, ca trebuie sa existe o literatura pentru copii, care sa si fie promovata, si, mai ales, ca sunt milioane de copii care ar trebui chemati an de an spre literatura, nu numai spre jocul pe computer.