Compania A&D Pharma, care grupeaza distribuitorul de medicamente Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu, ar putea ajunge la o valoare de piata de 1 mld. euro intr-un interval de timp de trei pana la cinci ani.
“Capitalizarea A&D Pharma ajunsese joi (saptamana trecuta – n. red) la aproximativ 500 mil. euro. Cred ca am putea atinge miliardul in trei pana la cinci ani, insa nu se stie niciodata”, a spus Dragos Dinu, CEO al A&D Pharma.
Actiunile grupului se tranzactioneaza incepand cu toamna anului trecut pe piata AIM a Bursei din Londra, sub forma de Global Depositary Receipts (GDR- titluri care au in spate actiuni ale companiei).
Ultimele tranzactii cu actiuni A&D Pharma s-au inchis la 14,75 euro pentru un GDR, ceea ce face ca valoarea de piata a companiei sa fie de 491,67 mil. euro.
Grupul analizeaza si posibilitatea unei listari pe Bursa din Bucuresti, care s-ar putea finaliza la sfarsitul acestui an sau la inceputul anului viitor.
Singurele companii cu activitati de baza in Romania listate la Londra sunt A&D Pharma si grupul Vimetco, inregistrat in Elvetia si care detine in Romania producatorul de aluminiu Alro Slatina si cel de alumina Alum Tulcea.
Recent, bancile de investitii Morgan Stanley (SUA) si UBS (Elvetia) au fost mandatate sa intermedieze listarea grupului telecom RCS&RDS pe Bursa din Londra tot prin intermediul titlurilor GDR .
A&D Pharma este cel mai mare grup farmaceutic romanesc cu afaceri de 96,1 mil. euro in primele trei luni ale acestui an, in crestere cu 36%, comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Potrivit estimarilor analistilor Erste Bank, vanzarile A&D Pharma ar putea atinge 1,16 mld. euro pana in 2012. Pentru 2007, estimarile acestora indica un nivel al vanzarilor de 440,1 mil. euro si un profit net de 24,3 mil. euro.
A&D Pharma a fost implicata in singura tranzactie importanta cu lanturi de farmacii de pe piata locala, la finalul anului 2005, cand a achizitionat reteaua Europharm de la GlaxoSmithKline. Valoarea deal-ului nu a fost facuta publica.
“In ultimii patru ani am incercat sa cumpar patru lanturi de farmacii si am reusit sa cumpar unul singur”, a mai spus Dragos Dinu.
Compania este, de asemenea, unul dintre cei mai importanti angajatori din industria de profil, la finalul anului trecut numarul de angajati ai companiei depasind 3.000 de oameni. La nivelul anului trecut, grupul a angajat 800 de persoane, in departamente precum vanzari, operational, marketing si IT, dar si farmacisti pentru reteaua de retail pe care o opereaza.
Recent, A&D Pharma prin intermediul diviziei propriii Lauren Finance, a lansat cardul de credit proprietar Respiro, cu utilizare exclusiva in farmacii. Investitiile totale derulate pentru lansarea sa sunt estimate la aproximativ jumatate de milion de euro.
Compania a inaugurat in acest an cel mai mare centru logistic din Romania, in urma unei investitii de peste 14 mil. euro. Centrul National Logistic Mediplus este construit pe o suprafata de peste 23.000 de metri patrati, din care 17.500 sunt destinati depozitarii medicamentelor, iar aproximativ 6.000 de metri patrati sunt destinati birourilor. Terenul pe care s-a derulat investitia a fost achizitionat in 2001.
Actionarul majoritar al A&D Pharma este fondul de investitii inregistrat in Olanda, Sograno BV, care detine 59% din capital, 34% din actiuni sunt in circulatie, iar restul de 7% sunt in posesia conducerii companiei.