Miscarile de personal din industria bancara s-au accentuat in prima jumatate a anului, in contextul preferintei pentru bancheri romani in top management, al aparitiei unor noi jucatori, dar si al incercarilor multor banci de a-si construi cele mai performante echipe cu putinta.

BCR
In varful clasamentului, la BCR, Comitetul de directie a fost completat in primavara de Erste Bank, actionarul majoritar, cu un nou vicepresedinte: Manfred Wimmer (foto), directorul Departamentului de Consolidare si Dezvoltare Strategica al Erste Bank, care fusese insarcinat cu supervizarea proiectului de integrare si dezvoltare a BCR in momentul in care austriecii au preluat banca in toamna trecuta. Wimmer spune ca implicarea sa activa in viata de zi cu zi a BCR va impulsiona in continuare procesul de integrare. De asemenea, la sfarsitul anului trecut fusesera instalati in functiile de vicepresedinti executivi ai BCR cehul Martin Skopek, 39 de ani, pe retail, si Oana Petrescu, 37 de ani, pe organizare si operatiuni IT. Helmut Hintringer, fost CFO al Erste Bank Ungaria, a fost numit vicepresedinte responsabil cu managementul riscului. Ca director de resurse umane a fost instalata Florentina Dutu, fost director executiv al Murray Alexander and Company, una dintre companiile care i-au asistat pe austrieci in procesul de privatizare. Nu in ultimul rand, Erste a preluat controlul Consiliului de Supraveghere, care urmareste actiunile Comitetului de directie, SIF-urile ramanand deocamdata fara niciun reprezentant. Noua componenta a Consiliului este: presedinte – Andreas Treichl, CEO al Erste Bank; vicepresedinte – Peter Kisbenedek, CFO al Erste Bank; Herbert Juranek, directorul Departamentului de Organizare & IT al Erste Bank; Bernhard Spalt, directorul managementului de risk al Erste Bank si Daniel Daianu, profesor de economie.

Bancpost
A sasea banca de pe piata a inceput anul cu un director general cu rang de presedinte executiv. Manuela Plapcianu (foto), 43 de ani, fost vicepresedinte pe retail al HVB Tiriac Bank, a luat in primire functia la inceputul lui februarie 2007.
Plapcianu a lucrat pentru HVB din 2003, incepand ca director al directiei retail. Anterior, a fost directorul retelei teritoriale a Citibank Romania, de unde a venit de la ABN AMRO Romania, unde a ocupat pozitii manageriale in cadrul directiilor vanzari de grup.
Plapcianu este inginera, absolventa a Institutului Politehnic din Bucuresti si a obtinut diploma de Master of Business Administration la Universitatea Seattle.
Ea spune ca se afla in fata unui proiect de management de-a dreptul captivant, de dimensiuni considerabile, motiv pentru care a si acceptat propunerea de a prelua functia.
Noul sef al Bancpost considera ca mediul concurential trebuie luat ca atare, principalele sale preocupari fiind legate de eventualele slabiciuni si riscuri care pot veni din interiorul bancii si nu de la competitori.
In acelasi timp, Plapcianu se declara un fan al externalizarii diferitelor servicii de care are nevoie o banca, considerand, de pilda, ca sucursalele nu sunt absolut necesare pentru vanzarea de credite atat timp cat pot fi folositi brokeri.

Millennium BCP
Singurul jucator strain care a aratat pana acum ambitia de a pune pe picioare o banca de la zero, Millennium BCP din Portugalia, si-a instalat la Bucuresti propriul sef de strategie, Jose Toscano, secondat de Dan Sandu (foto), care a fost recrutat din pozitia de vicepresedinte al Citibank Romania. Sandu, 38 de ani, a lucrat pentru filiala locala a gigantului financiar american inca de la infiintare, la inceputul lui 1996, venind de la BNR. La capatul a 11 ani, proiectul de care Sandu s-a simtit cel mai legat a fost infiintarea diviziei de commercial banking a Citibank Romania, concentrata pe firmele mici si mijlocii. Ulterior, portughezii au recrutat bancheri in special de la HVB Tiriac si UniCredit, profitand de procesul de fuziune, printre cei selectati numarandu-se Eliza Radu, fost director de produse retail la HVB.

Banca Romaneasca
Un alt jucator ambitios, care are in spate grupul NBG, a continuat un proces de doi ani de schimbari la nivelul managementului. Crina Cosma, 56 de ani, a fost recrutata din echipa Bancpost pe postul de director general adjunct al bancii, fiind numita si membru in Consiliul de Administratie.

Credit Europe
Credit Europe, fosta Finansbank, si-a innoit echipa in plin proces de rebranding. Venit de pe pozitia de director executiv al trezoreriei OTP Bank, Paul Prodan are la Credit Europe pozitia de deputy vicepresident, raportandu-i direct lui Omer Tetik, vicepresedintele care coordoneaza departamentele de trezorerie, institutii financiare, consumer finance si carduri.

Sanpaolo IMI Romania
Sanpaolo IMI a inceput anul cu un nou director general, Nicola Calabro preluand functia de director general al institutiei de credit de la Marco Capellinicu, intr-o perioada de evaluari si asteptare a deciziilor bancii mama din Italia in urma fuziunii dintre Sanpaolo si Banca Intesa.

OTP Bank
OTP Bank, care vine tare din urma in clasamentul activelor bancare, a inceput trimestrul al doilea cu un nou director general cu rang de presedinte. Laszlo Diosi a preluat conducerea inlocuindu-l pe Frigyes Harshegyi, dupa ce a fost responsabil cu zona de retail banking in echipa lui Harshegyi.

Citibank
Dupa plecarea lui Sandu, Diana Teitler, 34 de ani, a preluat functia de director al diviziei “commercial banking”, care se ocupa de clientela formata din companii mici si mijlocii cu cifra de afaceri intre 2 si 50 mil. $. Teitler a venit la Citibank la inceputul lui 2006, dupa ce timp de opt ani a lucrat pentru ABN Amro Bank Romania, unde a ocupat functia de sef al departamentului “industrials” pe zona de clienti corporate. Citibank si-a numit si un nou trezorier, pe bulgarul Kiril Georgiev, 37 de ani, care lucreaza in banca din februarie 2005.

Alti jucatori
Schimbarile de management din bancile mari s-au transmis si la nivelul jucatorilor de talie mijlocie. In acelasi timp, plecarea unor top manageri a lasat loc in unele cazuri pentru promovarea unor bancheri tineri din interiorul institutiilor.
Piraeus Bank l-a recrutat pe Catalin Parvu (foto), 50 de ani, fost vicepresedinte responsabil cu retailul la Banca Tiriac, care a preluat functia de director general pentru retail banking si operatiuni.
Grecii au anuntat planuri foarte ambitioase de crestere, asa incat Parvu are ca obiectiv pe termen mediu sa duca finantarile acordate clientilor persoane fizice la 45% din creditele totale, iar pentru aceasta pregateste canale noi de distributie, de la agenti mobili la self-banking, dar si o oferta care sa cuprinda inclusiv fonduri de investitii si private-banking.