Prima ediție a Festivalului Internațional de Cultură Urbană “Street Heroes” va derula în Parcul Tineretului din București, în perioada 12-14 august, cinci competiții multidisciplinare: skateboarding, bmx, street dance, street art și grafitti, ceea ce înseamnă 24 de rideri internaționali, 48 de crew-uri multidisciplinare, 38 de parteneri media și o audiență estimată la 10.000 de fani urbani. Printre vedetele internaționale regăsim nume precum Farid Ait-Mouloud, Robert Lenart, Eszteca Noya, Ergo, The London Police, Blu, Fafi, Stefan Marx, Flying Fortrece, CAN2, DEMS333, 123Klan. Va fi primul festival internațional de cultură urbană din sud-estul Europei.
Ziua 1: 12 august
48 de crew-uri multidisciplinare sunt pregătite să se rupă în
figuri (la propriu) în fața actorilor principali ai festivalului.
Miza? Upgrade in ranking și cele mai mari premii cash pentru
concursurile de profil. Seara va fi petrecută în ritm de
hip-hop.
Ziua 2: 13 august
Adrenalina forțează crew-urile calificate în semifinala
festivalului să înghesuie throw-up-urile și tag-urile printre
murale, să se angreneze în popping, locking și freestyling, iar
kickflip-ul devansează ollie-ul. Aici și acum se schimbă cadrul, se
schimbă ritmul: electro, dub, dubstep și se apropie finalele.
Ziua 3, 14 august
In timp ce placa, bicla, shoes-ii și can-urile își trag sufletul,
laureații vor păși pe covorul roșu. Ranking-ul de “street heroes”
devine deja motivarea pentru o a doua ediție. Sub lumina
reflectoarelor, praful din genunchi e scuturat in ecoul a mii de
aplauze, urmate de ecoul beat-ului urban promis de un line-up de
excepție.
Intre blocurile din Capitala zac 2.800 mp de platformă circulara
unde inconuri, rideri și artiști vor face haos în fața a mii de
wannabes, rookies, followeri, trendsetteri, bloggeri, băiețasi,
urban seekeri, groupies, hipsteri, rastamani, dropdreaderițe,
boarderi, trasheri și downshifteri.
Primul Festival Internațional de Cultură Urbană are avanpremiera pe
ecranele din centrul Bucureștiului, locul de desfășurare în
Skate-Parcul Tineretului, prin vocea MediaCafe – Yahoo, Neogen,
Trilulilu, Metropotam si prin stencil-urile Graphotism, Modart,
Method Mag si Rebel. Pelicula va ieși pe film Carhartt, Ollie Gang
Shop si ArCuB, cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti.
Abonamentul pe trei zile eveniment va costa 80 lei și se va vinde
prin reteaua Eventim.