CEZ, cea mai mare companie de utilități din Cehia, vrea să construiască noi unități de energie eoliană și hidro în străinătate, în țări ale căror guverne sprijină astfel de proiecte, posibil în România, Germania și Polonia, a declarat noul director general, Daniel Benes, transmite Reuters. Prin aceste proiecte, CEZ vrea să obțină 200 de miliarde de coroane cehe (10 miliarde dolari), pe care să le investească în construcția de noi unități la centrala nucleară de la Temelin, a relatat vineri cotidianul Lidove Noviny.

Publicația a arătat că Benes a prezentat planul joi, la o întâlnire a conducerii grupului. Capacitatea totală a CEZ, inclusiv cea a unităților de energie regenerabilă existente, ar trebui să ajungă la 3.000 de megawați, iar costurile vor depăși 100 miliarde de coroane. “Noile centrale trebuie finalizate până în 2016, când ne așteptăm să înceapă construcția noilor reactoare de la Temelin”, a spus Benes. Benes a fost numit la conducerea CEZ, cea mai mare companie din Europa Centrală în funcție de capitalizarea de piață, după plecarea surprinzătoare din funcție a lui Martin Roman, săptămâna trecută. CEZ este deținută în proporție de 70% de statul ceh.