CFR SA va organiza joi la Bursa Română de Mărfuri (BRM) o licitație cu strigare pentru închirierea a zece secții de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă aflate pe raza regionalelor București, Brașov și Iași.
Cele zece secții au fost împărțite în patru grupe pentru care operatorii interesați pot depune oferte astfel: grupa I București cu secțiile București Sud Călători -Titan Sud, București Sud Călători – Oltenița, Căciulați – Snagov Plaje, grupa II București pe relațiile Buda – Slănic, Ploiești Nord – Măneciu, grupa Brașov pentru liniile Sebeș Alba – Petreștii de Pădure și grupa Iași pentru traseele Dornești – Gura Putnei – Putna, Dornișoara – Floreni, Gura Humorului – Dărmănești și Crasna – Huși. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 decembrie.
În luna noiembrie CFR SA a atribuit trei contracte de închiriere de cale ferată aparținând infrastructurii feroviare neinteroperabile aferente sucursalelor Timișoara, Cluj și Galați operatorilor RC-CF Trans, Via Terra Spedition și Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet.
Executivul s-a angajat în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internațional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găsește un investitor care să realizeze întreținerea acestora și care va fi selecționat în urma unor licitații.