Cheltuielile cu dobânzile pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice vor face în acest an un salt de 32% față de 2010, adică vor urca cu nu mai puțin de 6 mld. lei.

Necesarul mare de finanțare al statului a determinat un salt al datoriei publice cu 19,6 mld. lei în prima jumătate a anului, adică o creștere de aproximativ 3 mld. lei. pe lună.. Creșterea datoriei în primele șase luni din acest an a fost de 10%, până la 214 mld. lei, ponderea datoriei în PIB apropiindu-se de 40%.

În ultimii trei ani cheltuielile cu dobânzile aproape s-au triplat, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, urcând de la 3,6 mld. lei în 2008 până la 9,5 mld.lei în acest an, cât este nivelul bugetat.

“Cheltuielile cu dobânzile au ajuns la aproape 2% din PIB. Comparativ cu alte state nu este mult, însă pentru România este semnificativ. Având în vedere că discutăm de un buget mai mic, povara dobânzilor la datoria publică este mai mare. Constrângerea esențială pentru politica fiscală în următorii ani este cea a finanțării. Este foarte important să stabilizăm datoria publică, sub 40% din PIB, să nu mai crească atât de repede”, a comentat Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal și economistul-șef al Raiffeisen Bank.

În 2011 se constată o accelerare a ritmului de creștere a cheltuielilor cu dobânzile, după ce anul trecut acestea s-au majorat cu aproape 20%.

Sumele cheltuite de la buget în contul dobânzilor au ajuns deja în primele opt luni din acest an la 6,06 mld. lei, în urcare cu 24,5% față de aceeași perioadă de anul trecut.

Creșterea acestor cheltuieli este influențată atât de nivelul randamentelor (dobânzile efectiv plătite), cât și de baza de calcul – volumul datoriei – care tot crește.

Problemele din zona euro afectează și România, sub aspectul costului finanțării. Accentuarea tensiunilor pe piețele externe s-a resimțit și la București.

Pe piața monetară interbancară s-a înregistrat o tendință de creștere a dobânzilor, iar presiunea a fost resimțită și de Ministerul Finanțelor, randamentele plătite fiind în creștere. În această toamnă Trezoreria a respins mai multe licitații pentru vânzarea de titluri de stat sau a atras bani sub nivelul programat, deoarece a considerat prea mari costurile de împrumut. La ultima licitație, de ieri, Ministerul Finanțelor a vândut titluri pe 11 luni, plătind 6,82%.

Ministerul Finanțelor încearcă să lupte cu presiunea băncilor de creștere a randamentelor, chiar dacă unii analiști au susținut de mai multe ori că o eventuală economie obținută pe moment se poate transforma într-un cost mare pe termen lung.

Pe măsură ce cheltuielile cu dobânzile și datoria publică tot cresc, ajustarea fiscală va deveni tot mai dificilă. Având în vedere nivelul încă ridicat al deficitului bugetar, problema stringentă este dificultatea de finanțare a acestuia.

Scăderea deficitului bugetar și creșterea economică sunt cei mai importanți factori care ajută la reducerea ponderii datoriei publice în PIB.

Odată cu reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB în următorii doi ani și cu reluarea creșterii economice, datoria publică ar putea să se stabilizeze la 35-37% din PIB, potrivit lui Ionuț Dumitru. Însă dacă economia se va confrunta cu noi riscuri de recesiune în 2012, iar reducerea deficitului va deveni și mai dificilă, acest orizont s-ar putea îndepărta semnificativ.

Ecuația este complicată de alegerile parlamentare de anul viitor, România având un istoric de derapaje în astfel de conjuncturi.

Nevoie de bani mulți

Necesarul de finanțare este ridicat și va rămâne ridicat și în anii următori.

În acest an statul are de finanțat în acest an un deficit bugetar de 4,4% din PIB, reprezentând aproximativ 24 mld.lei (circa 6 mld. euro), la care se adaugă refinanțările titlurilor scadente.

Pentru anul viitor nivelul estimat de analiștii UniCredit este de 22,4 mld. euro, în creștere cu 5,7 mld. euro (34%) față de acest an. Banca se așteaptă pentru anul viitor la un deficit bugetar de 4,5% din PIB, mai mare decât cel din 2011, și speră ca FMI să îl țină sub control.

Pentru deficitul bugetar din 2012 necesarul de finanțare este estimat la 6,4 mld. euro, cu 0,6 mld. euro peste valoarea din acest an. Iar în contul datoriei publice necesarul de finanțare va urca cu 5 mld. euro, la 16 mld. euro.

Ministerul Finanțelor anticipează o creștere a serviciului datoriei publice guvernamentale în 2012 la 70 mld. lei (circa 16 mld. euro), cu 17% peste nivelul din acest an, de 59,6 mld. lei (circa 14 mld. euro).

La jumătatea anului 2011 datoria publică a României a crescut cu aproape 14 mld. lei, la 214 mld. lei (50 mld. euro), apropiindu-se de 40% din PIB.