Fondul Monetar International estimeaza ca tarile din Orientul Mijlociu si Asia Centrala au inceput sa cheltuiasca mai mult din veniturile provenite din vanzarea petrolului, ajutand astfel la reglarea dezechilibrelor provocate de excedentele ce tind sa devina o problema la nivel global.
Tarile exportatoare de petrol au inregistrat anul acesta un excedent comercial mai mare decat al economiilor emergente din Asia. FMI incurajeaza aceste tari sa cheltuiasca cat mai mult ca raspuns la cresterea deficitului comercial al Statelor Unite, scrie International Herald Tribune.
“Da, in sfarsit tarile exportatoare de petrol incep sa cheltuiasca”, spune Mohsin Khan, director regional al Fondului Monetar International. “Schimbarea este graduala, dar se intampla”, a completat el.
Sectorul privat cheltuieste mai multi petrodoari ca niciodata, facand din companiile din Emiratele Arabe Unite (EAU) jucatori importanti pe piata fuziunilor si achizitiilor globale.
“Diferit de celelalte perioade de crestere este faptul ca sectorul privat este foarte activ, iar cheltuielile se fac pe considerente economice”, spune Khan. “De aceea au aparut atat de multe investitii ale companiilor din Emiratele Arabe in intreaga lume”.
Companiile din tarile exportatoare de petrol, multe dintre ele cu legaturi la nivelul guvernului, au realizat profituri impresinante in urma tranzactiilor internationale cum ar fi preluarea operatorului portuar P&O sau achizitia de actiuni la producatorul auto DaimlerChrysler.
Excedentul, situat in jurul cifrei de 325 mld. de dolari (258 mld. de euro), aproximativ 25% din produsul intern brut cumulat al tarilor din regiune, va scadea usor in 2007. “Declinul nu va avea loc exclusiv datorita scaderii pretului la petrol, dar si din cauza cheltuielilor tot mai mari”, spune Khan.
FMI estimeaza ca tarile din zona Golfului Persic intentioneaza sa cheltuiasca in urmatorii cinci ani peste 55% din excedentul prezvizionat, aproximativ 700 mld. de dolari (555 mld. de euro).
Chiar si aceste cifre palesc in fata veniturilor realizatea de tarile exportatoare de petrol pe seama cresterii continue a pretului barilului de petrol. Conform studiului Fondului Monetar International, in perioada 2003-2007 excedentul acumulat de aceste tari a fost de 1.100 de mld. de dolari (872 mld. de euro), fata de 105 mld. de dolari (83 mld. de euro) acumulate in perioada 1998-2003.
In timp ce problema excedentului comercial inregistrat de China si care a crescut cu 15,3 mld. $ (12,2 mld. euro) in luna septembrie, dupa ce mai adaugase 18,8 mld. $ (14,9 mld. euro) in august, se afla pe masa discutiilor politice in legatura cu dezechilibrele economice, excedentul tarilor exportatoare de petrol creste cu repeziciune.
Pentru primele noua luni, excedentul comercial al Chinei a atins 110 miliarde de dolari, depasind totalul de anul trecut.
Din 2003 pana in 2005, procentul reprezentat de excedentul Chinei in produsul intern brut global s-a dublat, iar cel al statelor exportatoare de petrol s-a triplat.
FMI spune ca bugetele acestor tari au fost previzionate utilizand un pret de referinta pentru petrol de 35 de dolari pe baril. Guvernele locale au inceput sa ia in considerare noul pret al petrolului, iar sume importante au fost investite in infrastructura, real-estate si sectorul energetic. Anul trecut, s-au economisit 90% din veniturile suplimentare provenite din petrol, anul acesta procentul scazand la 60%, estimeaza raportul.
FMI apreciaza ca economiile din Orientul Mijlociu si din Asia Centrala raman puternice, in ciuda amenintarilor care tin de securitatea mondiala. “Conflictul din zona si inrautatirea situatiei militare pot afecta serios performantele economice”, se arata in raportul FMI.
“In Irak trebuie continuata politica economica de stabilizare si reforme.”
“Cresterea din regiune este in continuare peste media inregistrata la nivel gobal”, se afirma in raport. FMI estimeaza o crestere economica de 6,6% pentru 2006, in timp ce rata inflatiei s-a stabilizat la jumatatea acestui an la 7,25%.
Business Internaţional
Cheltuielile tarilor exportatoare de petrol regleaza dezechilibrele globale
Cheltuielile tarilor exportatoare de petrol regleaza dezechilibrele globale