Chemical Leana si Iosca, liricul

Intr-o perioada (inceputul lui 1990) cand sinteza nemultumirilor, frustrarilor dar si a curajului si elanurilor post-revolutionare romanesti fata de regimul ceausist era incapsulata in scrierea cu “c” mic a numelor dictatorului si sinistrei lui sotii, aparea la Paris, bucurandu-se de un vremelnic succes si la noi, volumul Les Carnets secrets de Elena Ceausescu.
Pe coperta (a carei alcatuire grafica avea sobrietatea colectiei “PlA©iade”), langa titlu si poza de cotoroanta a chimistei de renume se mentiona doar ca e vorba de o carte “sub directia” lui Patrick Rambaud, astfel incat caracterul apocrif al Carnetelor sa fie tainuit cumparatorului neavizat.  Caci numai un neavizat isi putea imagina ca, in ipoteza deja cutezatoare ca ar fi fost alfabetizata, sefa cabinetului 2 ar fi avut timpul, dar mai ales pornirea interioara sa tina un jurnal. Daca ar fi circulat ca samizdat, inainte de 89, probabil ca s-ar fi bucurat de un rasunet mai mare. Asa, cand toata lumea putea injura in cor sau solo, sarmul spovedaniei inchipuite nu mai era acelasi. Cu atat mai mult cu cat documentarea lui Rambaud, autorul, era foarte precara, iar verosimilitatea personajului scartaia din toate incheieturile. Desigur, mai ramaneau cateva glumite cu haz (iata, bunaoara, axioma arhimedico-tortionara a Elenei: “Orice corp scufundat intr-un lichid sfarseste prin a marturisi”) si cateva bine punctate descrieri ale grobianismului structural al “titanei” din Petresti.
In acelasi registru parodic, Richard Lourie a publicat de curand niste memorii scornite ale lui Iosif Visarionovici, intitulate Eu, Stalin. Lourie, eminent specialist american in istorie rusa recenta, a scris acest text apocrif cu acribia omului de stiinta dar si cu talentul si umorul scriitorului de clasa. De aici provine si atractia irezistibila a volumului, care are toate sansele sa devina un best-seller pentru amatorii de ucronii spumoase. Poate cu accente prea caricaturale, pe alocuri, personajul lui Iosca Stalin este incopciat intr-un context istoric plin de viata, culoare si care este intotdeauna plauzibil, chiar in momentele de zbor fictional al autorului. Marea problema cu care se confrunta Stalin in Jurnalul sau este Trotki, care, aflat in Mexic unde isi crestea tihnit iepurii, era pe cale sa-si publice Memoriile care l-ar fi dus pe parintele popoarelor la pierzanie. Anihilarea dusmanului este un prilej de cugetari profunde si de rememorare a tuturor strategiilor malefice care l-au adus si l-au facut sa se mentina la putere. Stalin marturiseste, astfel, ca l-a avut intotdeauna ca model pe Ivan cel Groaznic si ca si-a inceput ucenicia de ucigas din gust pentru aventura. Cu toate acestea, era si un mare liric. De aceea a si ajuns sa devina revolutionar, pentru ca era singura metoda in care putea logodi poezia si crima.
Cartea lui Lourie ar trebui cat mai urgent sa devina un model pentru toti cei care doresc sa scrie memoriile lui Ceausescu. Amatori au fost, sunt si vor fi. Din pacate, la noi, istoricii nu prea au umor iar scriitorii nu prea stiu istorie. Altfel nu se explica de ce aceste memorii inca n-au aparut inca.