În ciuda faptului că, în deceniul tocmai încheiat, a realizat niște vânzări fabuloase, Chen Yifei nu face parte din noul val al pictorilor chinezi (năstrușnici, plini de umor și iconoclaști, de tip Zeng Fanzhi sau Zhang Xiaogang) care au înnebunit, literalmente, piața mondială de artă a ultimilor ani.
S-a născut în 1946, în Zhenhai, a absolvit Shanghai Art Training School, a trăit majoritatea timpului în China (cu excepția intervalului 80-90, când a încercat experiența New York-ului) și a murit în 2005, de cancer la ficat, într-un spital din Shanghai. S-a specializat în regie de film (la 59 de ani, înainte de moarte, turna al patrulea său film, “The Barber”, la Ninghai) și în pictura în ulei, domeniu care, de altfel, i-a adus eticheta de “cel mai faimos pictor contemporan al Chinei”.
Meseriaș de excepție, în sensul tradițional (al unei tradiții fără frontiere) de stăpân al uneltelor, Yifei a pictat toată viața în manieră hiperrealistă, fotografică, pânze de dimensiuni uriașe. Fragmentele de peisaj, uneori tulburătoare, din lucrările sale i-au făcut pe specialiști să vorbească fie despre un “realism romantic”, fie, datorită conexiunilor stranii dintre obiecte și personaje, chiar despre suprarealism. Adevărul e că marelui tehnician care a fost puteai să-i pui în față un detașament din Armata Populară de Eliberare, un bol de orez, un crâmpei de ruină din satul Zhuzhang sau chipul unei fecioare care joacă go și rezultatul ar fi fost la fel de admirabil.
A devenit cunoscut, în 1976, grație așezării pe pânză a unui moment care, la vremea lui, va fi emoționat milioane de chinezi – e vorba despre “Takeover of the President’s Residence” (“Schimbarea de reședință a președintelui”), un mic fragment din exaltantul război de eliberare a Chinei. Spunea artistul: “Am principiile mele; la început fac ce vreau; apoi fac acest lucru câtă vreme condițiile mi-o îngăduie; în cele din urmă iau lucrurile à la légère, dar, odată ce spiritul meu a născocit ceva, îl urmez fără ezitare.” Urmându-și principiile, de care născocirile spiritului său nu se împiedică niciodată, Yifei a pictat “Eulogy of the Yellow River” (foto 1), un tablou cu o lățime de trei metri care, în 2007, a fost vândut la o licitație din Beijing cu 4,2 milioane de euro, dar și “Warm Breeze in the Jade Pavilion” (foto 2), adjudecat pentru 1,2 milioane de euro la Șanhai.
Postum, Chifei își urmează neabătut ascensiunea: în 2009, tabourile sale (între care s-a desprins “Thinking of History at My Space”, cu 3,8 milioane de euro, foto 3), în 21 de licitări, au însemnat 6,6 milioane euro, în 2010, cifra generată de vânzări a fost de 8,8 milioane de euro (cu doar 14 lovituri de ciocan). Lucrul a devenit posibil grație unei sesiuni excepționale la Christie’s Hong Kong (29 mai 2010), unde “Cvartetul său de coarde” (foto 4) a dezlănțuit una dintre cele mai memorabile licitații și mai înverșunate lupte înregistrate vreodată de faimoasa casă. Învingătorul a scos din buzunar nici mai mult nici mai puțin decât 5,6 milioane de euro (de zece ori mai mult decât se estima). Adică cea mai importantă adjudecare, în ultimul secol, pentru o piesă contemporană de pictură chineză. Și, în același timp, cel mai scump tablou contemporan vândut în 2010. Un an, cum spuneam, care a consemnat resuscitarea definitivă a pieței de artă internaționale.