Mijloc de săptămână (joi), mijloc de februarie (16) într-un București sfâșiat de dileme mediatice: vor învinge sau nu roș-albaștrii? va împrăștia sau nu opoziția, pe stadion, fluturași pro-prezidențiali pentru a stârni mânia suporterilor? este sau nu deontologic să difuzezi un filmuleț cu fostul premier în șuncile goale? se vor topi brusc zăpezile, provocând inundații? își va menține sau nu unul dintre canalele rezultate în urma unei separări fratricide avantajul de audiență asupra concurenței? Pentru asemenea întrebări esențiale răspunsul “cherchez la femme” nu oferă o pistă de rezolvare.
Și totuși… invitația “Cherchez la femme!”, atunci când vine din partea trupei Passe Partout Dan Puric (de la care, dacă i-ai văzut spectacolele, știi la ce să te aștepți, dar care nu încetează să surprindă), e suficientă pentru a te scoate din casă în seara unei premiere anunțate. Începe să te furnice întrebarea: cum voi fi, de data aceasta, asediat estetic? Și pornești să iei în piept nămeții de pe trotuare (în Bucureștiul începutului de mileniu carosabilul e mai important decât trotuarul, pentru că automobilul e mai important decât omul), ca să te înghesui în metrou alături de roboței plecați de la muncă spre casele cu televizor, o paranteză între două zile de muncă, și care între două stații nu vorbesc despre cărți ori despre teatru, ci își bârfesc șefii și colegii, și să ajungi la timp la Teatrul de pe Lipscani.În holul meschin al Rapsodiei, pupici (pe obraz – dacă-l ai) sau, după caz, protocolare strângeri de mână cu meșterul Dan Puric, care face oficiile de gazdă… Și, înainte de gong, câteva vorbe, rostite din fața cortinei, de Maestru drept introducere la evenimentul fără cuvinte creat de șase dintre copiii săi. Aplauze pentru Maestru și aplauze de încurajare pentru cei care tremură în spatele cortinei.
Și bate gongul, și se stinge lumina, și se înalță cortina și un val de frig se revarsă peste primele rânduri ale sălii (aha, de-aia a spus Maestrul că cei șase tremură ca piftia în culise…). Și pe scena goală apare călătorul-căutător al iubirii Petrică Voicu, în trenci, cu pălărie-n cap, cu o valiză de carton în mână și cu o floare roșie în cealaltă. Nici nu e nevoie de mai mult ca să străbată universul uman. Și începe să umble și află, pe rând, toate ipostazele iubirii, de la cea frumoasă, angelică, la cea cu năbădăi; de la cea frumos întreținută până la senectute la cea plicticos domestică; de la singurătatea în solitudine la singurătatea în doi; de la ocheadele onctuoase aruncate de un invertit la plasa întinsă de cea care vrea cu orice preț să se mărite; de la iubire la sex pe bani; de la hărmălaia nunții de maneliști la calmul clarului de lună. Aproape nimic din ceea ce este iubire omenească și implicațiile ei nu lipsește din spectacol. Și totul este povestit fără o vorbă, cu o sobrietate voită a mijloacelor scenice, care nu face decât să scoată în evidență risipa de imaginație a actorilor și expresivitatea trupurilor care, în lumină sau în semiîntuneric, fie stând, fie în mișcare, fie mimând, fie dansând, construiesc o lume – lumea noastră.
Lumea din “Cherchez la femme” este privită și reprezentată fără scrobeală și fără încrâncenare, cu dragoste și cu mult, mult umor. Și se naște atât de firesc, atât de natural, atât de necăutat, atât de ne-experimental, cu atâta forță expresivă și atâta bucurie a jocului încât spectacolul pare a se fi născut, precum Afrodita, din spuma mării, și nu din oceanul de transpirație al sutelor de ore de repetiții.
Primul spectacol al lui Petrică Voicu, “Cherchez la femme” este o dovadă de maturitate artistică. Este un spectacol cum numai în grădina Passe Partout Dan Puric putea crește, un amestec alchimic de teatru, dans, mișcare, lumină și sunet și, mai presus de toate, suflet, mult suflet – un spectacol puternic, aplaudat și ovaționat la scenă deschisă. Dacă sunteți o persoană cu bun gust e musai să nu-l scăpați. Numai după ce o să ieșiți din sală o să vă dați seama ce mult ați fi pierdut dacă nu-l vedeați.
Fișa tehnică arată după cum urmează:
Scenariul și regia: Petrică Voicu
Coregrafia: Nadejda Dimitriu
Costume și scenografie: Alin Crăciun și Anca Cernea
Light design: Ilina Pepine
Cu: Petrică Voicu, Elena Rusu, Diana Vladu, Emanuela Fazekaș, Vadim Rusu, Sebastian Petrovici