“Cred că va deveni prima noastră piață”, a afirmat Cook într-un interviu acordat joi agenției de presă Xinhua, fără a preciza orizontul de timp în care ar putea avea loc această răsturnare.

Apple a înregistrat în trimestrul al treilea al anului trecut vânzări de 5,7 miliarde de dolari în China, față de 14,4 miliarde de dolari în SUA.

Aflat în vizită în China, Cook s-a întâlnit și cu șeful grupului China Mobile, care are 707 milioane de clienți, cu o cotă de piață de 64%, și nu a încheiat încă un acord cu compania americană pentru introducerea iPhone în ofertă. Aplpe distribuie iPhone în China prin magazine proprii și operatorii China Unicom și China Telecom, locurile 2 și 3 de pe piață.

Cook se află în cea de-a doua vizită în China din ultimul an, în încercarea de a consolida poziția Apple pe cea mai importantă piață din lume după potențialul de creștere.

Compania are 11 magazine în China și Hong Kong și urmează să deschidă “mult mai multe” în următorii ani, a firmat Cook pentru Xinhua.

El a adăugat că i-ar plăcea să organizeze lansări de produse în premieră în China. IPhone 5 a apărut în China în luna decembrie, cu aproape trei luni mai târziu decât în Statele Unite.

Perspectivele companiei americane pe piața chineză sunt limitate de lipsa unui acord cu China Mobile și de competiția dură cu producătorii locali de smartphone-uri, capabili să aducă modele convingătoare la prețuri relativ reduse. Compania de cercetare IDC estimează că Apple este pe locul al șaselea în China după vânzările de smartphone-uri.

Subiecte #apple#china