Compania chineză ZTE, numărul patru mondial în producția de telefoane mobile, estimează că piața americană și cea chineză vor fi în perioada următoare principalele motoare de creștere ale vânzărilor, în contextul în care care firma începe să renunțe la mobilele ieftine pentru modele mai scumpe, pentru a-și majora profitul, scrie Reuters.

Înființată în 1985, ZTE a devenit un nume cunoscut pe plan mondial pe segmentul consumer, deși inițial companie era specializată în furnizarea de echipamente pentru operatorii telecom. ZTE pregătește lansarea în a doua jumătate a acestui an a unor smartphone-uri bazate pe sistemul de operare Windows.

Compania se așteaptă să înregistreze în acest an cel puțin o dublare a livrărilor de smartphone-uri. Anul trecut compania chineză a vândut 12 milioane de smartphone-uri. În al treilea trimestru din anul 2011 ZTE era numărul patru mondial pe piața producătorilor de telefoane mobile.