Pe fondul temerilor privitoare la capacitatea de susținere a actualului nivel ridicat al creșterii economice, guvernul chinez a pompat fonduri publice în companii de la care se așteaptă să îmbunătățească baza industrială și să angajeze mai mulți oameni, scrie The New York Times.
Noi date publicate de Banca Mondială indică o creștere a proporției producției industriale realizate de companiile controlate de statul chinez anul trecut. În plus, investițiile companiilor de stat au crescut puternic.
Aceste date, cât și o serie de alte semnale alimentează semnele de întrebare ridicate de analiști dacă nu cumva China, care se autodefinește drept socialistă, dar este adesea considerată în Occident drept “brutal capitalistă”, nu încearcă de fapt să sporească controlul guvernului asupra unor părți ale economiei.
A devenit a doua cea mai mare economie a lumii
Distincția ar putea fi mai importantă în prezent decât a fost în trecut. China a devansat Japonia, devenind a doua mare economie a lumii în acest an, iar modelul său de dezvoltare direcționată de stat este enorm de atrăgător pentru țările sărace.
Dornici cândva să învețe de la Statele Unite, liderii chinezi și-au reafirmat în decursul crizei financiare credința în propria abordare privitoare la managementul economiei, în care capitalismul privat joacă doar un rol de susținere.
Problema controlului de stat versus cel privat este una delicată în China. După decenii de reforme economice, multe mari companii de stat sunt așteptate să opereze profitabil. Cele mai mari companii private se finanțează adesea de la bănci de stat sau își coordonează investițiile cu guvernul.
De asemenea, liderii chinezi nu mai insistă public asupra distincțiilor ideologice legate de proprietate. Aceștia însă nu au relaxat niciodată controlul statului asupra unor sectoare considerate drept vitale din punct de vedere strategic, cum ar fi sectorul financiar, al apărării, energiei, telecomunicațiilor, feroviar și portuar.
În același timp, primul-ministru Wen Jiabao și președintele Hu Jintao nu sunt la fel de deschiși către interesele investitorilor străini sau al sectorului privat al Chinei comparativ cu generația anterioară de lideri.
“Reformele din perioada 1978-sfârșitul anilor ’90 nu au atins puterea guvernului”, arată Yao Yang, profesor în cadrul Universității din Peking.
Încă un deceniu de creștere susținută
Cei care nu văd dovezi clare ale expansiunii sectorului de stat cred în general că China mai are în față un deceniu sau mai mult de creștere robustă înainte ca economia sa să se maturizeze. Aceștia consideră că intervenția statului nu este nici prea mare, nici prea redusă, ci numai suficientă pentru a împinge o economie în curs de dezvoltare către prosperitate.
Scepticii au o viziune mai sumbră: aceștia cred că distorsiunile și risipa datorate nu în mică măsură intervenției guvernului au rezultat într-o alocare eronată a capitalului și vor sfârși prin a împinge ratele de creștere în jos cu mult mai devreme de 2020. Aceștia își justifică pesimismul prin faptul că China, asemeni Japoniei cu o generație în urmă, are prea multă încredere în strategia sa economică ce sfidează teoria convențională occidentală. Scepticii arată în același timp și către influența politică și financiară în creștere a giganților de stat ai Chinei.
Cai Hua, directorul unei organizații tip camera comerțului din provincia Zhejiang, spune că țara sa are nevoie de industrii controlate de stat pentru a concura pe plan mondial și a administra dezvoltarea locală a țării.
Local, însă, arată acesta, avantajele acestor industrii, care obțin primele finanțare de la băncile de stat, beneficiază primele de bailout-uri de stat când au probleme și de stimulente, au creat o “inegalitate profundă” față de rivalele private.
Unii analiști susțin că conglomeratele de stat au devenit acum centre de putere politică în sine, capabile să respingă chiar și eforturile autorităților de la Beijing de a le controla.
Totuși, succesul strategiei chineze este greu de contestat. Mulți economiști sunt de acord că un management de stat solid poate fi mai eficient decât forțele de piață în a pune pe picioare o țară în curs de dezvoltare.
Specialiștii din ambele tabere au numai două întrebări. Prima: cât timp va mai genera creștere controlul statului asupra unor vaste părți din economie? A doua: va fi China capabilă să-și schimbe strategia dacă aceasta nu va mai funcționa?
Guvernul chinez strânge puternic de frâiele economiei, companiile controlate de stat jucând un loc tot mai important în impulsionarea creșterii PIB-ului