Rezervele valutare ale Chinei, cel mai mare exportator mondial, au atins un nivel record de 2.650 de miliarde de dolari (1.917 miliarde de euro) la sfârșitul lunii septembrie, scrie Bloomberg. Numai în trimestrul trei rezerva valutară a crescut cu 194 de miliarde de dolari. România avea în septembrie o rezervă valutară de 32,6 miliarde de euro.
China a raportat și un excedent comercial de 16,9 miliarde de dolari (12,2 miliarde de euro) pentru luna septembrie. Exporturile au crescut cu 25,1% față de anul precedent, iar importurile au crescut cu 24,1%, conform autorităților chineze. Totodată, în al treilea semestru al anului în curs s-a înregistrat un excedent co mercial de 65,6 miliarde de dolari (47,4 miliarde de euro), având cea mai mare valoare de după maximul de 114 mi liarde de dolari (82,4 mi lia r de de euro) înregistrat în perioada similară a anului 2008.
Statele Unite au acuzat China că preferă să cumpere dolari pentru a-și ține în frâu moneda națională, atrăgând atenția că prin aceste măsuri economiile emergente vor fi nevoite să intervină în piață. “Mai multe state sunt constrânse să depună eforturi pentru a nu se naște un decalaj necinstit față de China”, a declarat Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei americane. Subiectul cel mai mult discutat la întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internațional a fost pericolul pe care îl prezintă deciziile statelor de a păstra un nivel scăzut al monedelor naționale pentru a ajuta creșterea economică, fapt care ar putea naște un grav decalaj și devalorizări ale cursurilor de schimb.