Chiriile pentru spatiile comerciale stradale Bucuresti s-au majorat in acest an cu pana la 40%, cel mai mare avans fiind inregistrat in locatiile amplasate pe arterele din cartiere, iar trendul de crestere va continua si in 2008, potrivit datelor companiei de servicii imobiliare Regatta.

“Fata de 2006 preturile au crescut cu aproximativ 20% pe arterele din zona ultracentrala si cu circa 30-40% in cartiere. Cresterea este mai mare in cartiere datorita extinderii retelei bancare si a magazinelor. Dupa acoperirea zonei centrale acestea s-au orientat spre marile aglomerari urbane. Pentru 2008 estimam mentinerea trendului crescator, insa la o viteza mai lenta”, a declarat intr-un comunicat, Carmen Godeanu, senior real estate broker in departamentul spatii industriale si comerciale al Regatta. Mediafax