Cu destui ani in urma, antrenorii din fotbalul european castigau cu mult sub nivelul jucatorilor de top pe care-i aveau in echipa. Astazi, situatia s-a schimbat intr-o oarecare masura, in sensul ca tehnicienii de marca au reusit sa se ridice in sfarsit la nivelul vedetelor. Este cazul lui Marcello Lippi, caruia Inter Milano ii plateste un salariu anual de 3 milioane dolari, exact atat cat ii intra in cont si celebrului atacant brazilian Ronaldo, elevul sau la echipa nerrazura. Sau al lui Giovanni Trapattoni la Fiorentina, care se situeaza in momentul de fata pe aceeasi linie cu atacantul Gabriel Batistuta. Acestea sunt varfurile unui top al celor mai bine platiti antrenori de pe Batranul Continent si provin, cum era de asteptat, din Calcio, recunoscut drept un veritabil El Dorado. Foarte bine castiga si Van Gaal (Barcelona), Ferguson (Manchester) sau Hitzfeld (Bayern), dar ei nu ajung sa se masoare cu un Rivaldo, Keane sau Effenberg, super-vedetele formatiilor pe care le pregatesc. Inca actual, clasamentul si-ar putea schimba liderul chiar in aceste zile. Germanul Christoph Daum, in prezent la Bayer Leverkusen, a fost ofertat de Fenerbahce Istanbul, club care i-a propus nici mai mult nici mai putin decat 10 milioane dolari net pentru doi ani de contract. Daca sefii sai de la Bayer, unde castiga in prezent circa 1,7 milioane dolari anual, ii vor da unda verde, Daum ar stabili un nou record pentru breasla sa, egaland in acelasi timp salariul celui mai bine platit jucator din lume in momentul de fata: Del Piero (Juventus).