Presedintele companiei Rosia Montana Gold Corporation, Richard Hill, a declarat, ieri, dupa un seminar organizat la Cluj pentru dezbaterea proiectului firmei, ca societatea sa nu are o alta solutie pentru exploatarea zacamantului auro-argintifer, decat cea a cianurarii. “Nu exista alte tehnologii mai bune decat aceasta, de exploatare a unui zacamant care are o asemenea concentratie de aur”, a spus Richard Hill. El a precizat ca la Rosia concentratia de aur este de 1,7 pana la doua grame pe tona. Presedintele companiei Rosia Montana Gold Corporation a spus ca in cazul in care studiul referitor la impactul proiectului asupra mediului va fi respins nu are alternativa. Referitor la vizita europarlamentarilor care au venit in Romania pentru a se informa despre proiectul Rosia Montana, Hill s-a declarat impresionat ca UE se intereseaza de acest proiect. Parlamentarii europeni s-au declarat surprinsi ca li s-a cerut localnicilor sa-si vanda casele si sa plece din zona, desi inca nu se stie daca proiectul va fi intr-adevar implementat. Cei patru membri ai Comisiei de Mediu a Parlamentului European, care s-au aflat in Romania, luni si marti, pentru a se informa cu privire la situatia de la Rosia Montana, nu au vazut inca planurile companiei si o evaluare a consecintelor pe care le-ar avea exploatarea miniera asupra mediului inconjurator. Compania Rosia Montana Gold Corporation vrea sa realizeze o investitie de aproape 500 mil. $ pentru exploatarea unui imens zacamant auro-argintifer. Mediafax