Astazi este de domeniul evidentei ca inventia lui Gutenberg, tiparul, a avut o importanta uriasa in istoria civilizatiei. Intr-un fel, tiparul ne-a transformat pe toti in cititori. De aici au decurs o seama de consecinte in plan cultural, apoi in plan social si politic. Mai mult chiar, efectele au fost surprinzator de rapide in raport cu vremurile. Se spune ca inventia tiparului marcheaza, simbolic, sfarsitul Evului Mediu si inceputul vremurilor moderne.
Desigur, radioul si apoi televiziunea au importanta lor. Insa aceste mijloace electronice au pastrat caracterul unidirectional al comunicarii. De la furnizorul de informatii spre receptor, intr-o ecuatie in care primul pastreaza controlul mesajului. Ceea ce aduce revolutionar Reteaua este caracterul multidirectional si convergenta mediilor. Nu doar ca suntem cu totii cititori, dar devenim cu totii editori.
Consecintele unei astfel de transformari sunt greu de prevazut. Este insa rezonabil sa ne imaginam ca primele vor fi de ordin cultural si ca acestea vor antrena schimbari sensibile in plan social si politic. In plus, ne putem imagina ca toate acestea vor veni in ritmul alert al vremurilor moderne.
Pentru efectele in plan cultural generate de informatizare s-a inventat si un termen specific: ciber-cultura. Problema este insa ca nu s-a ajuns la nici un acord in privinta domeniilor pe care acest termen ar trebui sa le acopere, asa ca multitudinea de studii privind acest subiect merg in directii adesea divergente. Pana la urma un oarecare consens exista totusi: e vorba de mai multe sub-culturi specifice Erei Informatiei, care se articuleaza in mod manifest in contradictie cu ceea ce se cheama mainstream, cultura dominanta a prezentului, expresia epocii industriale.
Poate prima expresie ale acestei culturi alternative s-a manifestat in sfera literaturii. Mai precis, a literaturii SF. Gongul inaugural a ceea ce avea sa se numeasca “cyberpunk” l-a reprezentat romanul canadianului William Gibson – Neuromancer – aparut in 1984, care marcheaza o directie cu totul noua in acest gen literar. Doua sunt noutatile de baza pe care romanul lui Gibson le aduce. In primul rand, este prima data cand anticipatia are ca subiect principal reteaua de calculatoare. Este de-a dreptul ciudat cum calculatoarele au fost evitate de maestrii SF-ului clasic, preocupati aproape exclusiv de explorarea spatiului cosmic. Chiar si cand apar, computerele au fie un banal caracter utilitar (cum este cazul in Star Trek), fie se insista asupra caracterului autonom si a vointei proprii, incadrandu-se astfel mai degraba in lumea robotilor (cum este HAL din 2001: A Space Odyssey de Arthur C. Clarke). In Neuromancer, Gibson popularizeaza un termen pe care tot el l-a inventat: “cyberspace”, anticipand astfel Internetul, imensa retea globala formata din informatiile stocate in toate computerele.
Pe de alta parte, Gibson vine in contradictie cu utopiile tehniciste ale predecesorilor sai propunand o viziune sumbra si pesimista. O lume sinistra, intunecata, in care reteaua de computere domina si controleaza fiecare aspect al vietii, un totalitarism de factura corporatista punand fata-n fata o fauna bizara, cuprinzand de-a valma hackeri, cyborgi, luptatori ninja etc. In contrast cu utopia, aceasta viziune este numita “distropie”.
Cyberpunk a fost un curent care a figurat doar o scurta perioada in zona contestatara, a contra-culturii, fiind apoi acaparat de Hollywood si adus in zona divertismentului prin nenumarate productii dominate de violenta si efecte speciale, de la Terminator si Robocop pana la Matrix. Comercializarea a readus in scena chiar si eroul pozitiv, strain spiritului romanelor lui Gibson sau Bruce Sterling. Cu toate acestea, curentul cyberpunk ramane important prin faptul ca a adus tehnologia in sfera ideologiei si a contribuit la structurarea viziunilor celor doua tabere care se infrunta in spatiul ciber-culturii – tehno-optimistii si tehno-pesimistii – prin prisma metaforei fundamentale pe care a generat-o: ciber-spatiul ca frontiera, ca zona dez-instutionalizata, care se sustrage autoritatilor formale.
Tehno-pesimistii vin din doua zone oarecum distincte. Pe de-o parte sunt asa numitii neo-ludditi, care repeta in contextul actual discursul luddismului industrial din secolele 18-19 si chiar se manifesta oarecum similar: in turneul de promovare a cartii Rebels Against the Future (1995), autorul (Kirkpatrick Sale) zdrobea computere in timpul prezentarilor. Pe de alta parte, o serie de autori reiau temele cyberpunk si insista asupra pericolelor pe care dezvoltarea accelerata a tehnologiilor informatice le poate genera furnizand mecanisme tot mai puternice de opresiune si control asupra societatii, mecanisme care ar putea eroda democratia spre a instaura un nou totalitarism.
Tehno-optimistii – sau tehno-futuristii, cum mai sunt numiti – rastoarna viziunea “distropica” a ideologiei cyberpunk, afirmand raspicat ca tehnologia este pozitiva si Reteaua ne va aduce o lume mai buna. Promotorii acestei viziuni vin in general din zona tehnologiei – motiv pentru care au capatat, la inceput in gluma, eticheta de “digerati” (prescurtare de la “digital literati”) – si reprezinta o elita formata din faimosi cercetatori, profesori, scriitori sau capi ai industriei IT. Printre reprezentantii cei mai de seama se numara personalitati ca Nicholas Negroponte (fondator si director al MIT Media Lab si autorul cartii Being Digital, un veritabil best-seller), Esther Dyson (jurnalista si antreprenoare, autoare a cartii Release 2.0: A design for living in the digital age), Mitch Kapor (fondator al firmei Lotus si al EFF – Electronic Frontier Foundation) sau John Brockman (scriitor, presedinte al fundatiei The Edge, autor al cartilor The Third Culture si Digerati: Encounters With the Cyber Elite). Intr-un fel, chiar si fostul vicepresedinte american Al Gore poate fi incadrat in aceasta selecta grupare.
Revista Wired s-a constituit ca o tribuna a acestui curent de gandire si, totodata, poate fi considerata ea insasi o expresie a ciber-culturii. Fondata in 1993 de un grup de investitori si digerati, revista si-a propus de la bun inceput sa reflecte in paginile ei ceea ce fondatorii au numit “revolutia digitala”. Designul inconfundabil si stilul socant au starnit nenumarate controverse. De-a lungul vremii, multe dintre temele asociate cu ciber-cultura si-au gasit expresia in articole spectaculoase si incitante: viata comunitatilor virtuale, mitologia hackerilor si a activistilor pentru libertatea ciber-spatiului, eroii noii economie bazata pe informatie, chestiunea identitatii in spatiul virtual, epopeea miscarii open-sources, conflictul legat de proprietatea intelectuala in noile medii si multe, multe altele.
Fara indoiala ca atunci cand fondatorii l-au ales pe Marshall McLuhan ca “sfant patron” al revistei, viziunea lor era limpede. McLuhan a fost nu doar cel care a analizat schimbarile culturale profunde pe care tiparul, radioul si apoi televiziunea le-au provocat, dar a fost si cel care a tras concluzia ca tehnologia este de fapt o extensie culturala a corpului uman iar caracterul tehnologiei determina caracterul contextelor sociale si culturale. Deci orice schimbare majora in sfera tehnologiei implica schimbari majore in contextul cultural, social si politic.
Internetul este, fara indoiala, o schimbare majora in sfera tehnologiei si ciber-cultura marcheaza deja aceasta schimbare de context. Inca destul de timid, dar generatia care a crescut alaturi de Retea se apropie de maturitate.