Regretatul L. M. Arcade, un român stabilit la Paris, relativ bogat, cu veleitati de scriitor, m-a gazduit in subsolul blocului cu zece etaje (din Neuilly-sur-Seine) al carui proprietar era. El locuia sus, la nu mai tin minte care etaj, intr-un apartament de lux, iar eu intr-o incapere intunecoasa, care nu era chiar de dispretuit, dar nu avea baie. Ar fi nedrept sa ma plâng de modul cum am fost tratat, pot spune, dimpotriva, ca ii sunt recunoscator si azi lui L. M. Arcade pentru ca m-a gazduit, cu generozitatea lui austera si pedanta, fara sa-mi ceara vreun ban. Insa lipsa baii a generat o intâmplare comica pe care merita, cred, sa o povestesc.
Mergând mult pe jos prin Paris, cu un fel de nesat de a cunoaste orasul, transpiram toata ziua, iar seara, neavând unde sa ma spal (la toaleta nu era nici macar o chiuveta), imi stergeam corpul cu o cârpa inmuiata in spirt medicinal. Totusi simteam cu ma manânca pielea si de un moment dat incepuse chiar sa ma usture.
Intr-o dimineata, L. M. Arcade m-a invitat sus la el, in living, la o cafea. Mi-a povestit ca in subsolul in fusesem gazduit eu functionase multa vreme Cenaclul de la Neuilly-sur-Seine, frecventat de scriitori români aflati in exil, printre care Horia Stamatu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mircea Eliade, Emil Cioran… Apoi, a inceput sa-mi citeasca dintr-un roman al sau, parabolico-eseistic, „Poveste cu tigani”. Am sperat, la inceput, ca-mi va citi doar doua-trei pagini, dar mi-a citit douazeci-treizeci si inca nu dadea semne de oboseala.
M-am ingrozit. Romanul ma plictisea de moarte, iar autorul, dupa fiecare paragraf, ma fixa cu privirea, obligându-ma sa dau din cap aprobator. Mi se facuse mila de mine. Afara era soare, Parisul ma chema cu vraja lui, iar eu trebuia sa stau neclintit in fotoliu si sa ascult un text monoton-incâlcit care nu se mai termina.
La un moment dat a sunat telefonul. Amfitrionul meu a raspuns, vorbind in franceza, apoi mi-a explicat ca trebuie sa plece, fiindca are de rezolvat urgent o problema de afaceri. M-am ridicat si eu, rasuflând usurat, dar – surpriza – L.M. Arcade a insistat, apasându-ma cu mâna pe un umar, sa iau loc din nou in fotoliu:
– Dumneavoastra ramâneti aici, ma intorc in maximum o ora. In lipsa mea, puteti sa continuati singur lectura – si mi-a indesat cartea in mâini.
N-am putut sa-l refuz, era prea hotarât, si apoi avea un ascendent moral asupra mea, era cel care imi oferise ospitalitate.
Dupa plecarea lui L.M.Arcade, mi-a venit o idee diabolica: sa fac baie in lipsa lui. Cu o precipitare de hot de apartamente, am cautat si am gasit baia, care, plina de prosoape si de sapunuri, de sampoane si de parfumuri, mi s-a parut un paradis al spalarii. M-am dezbracat in doi timpi si trei miscari, ca si cum as fi avut-o in fata pe Jennifer Lopez, si m-am lafait timp de mai bine de o jumatate de ora, cu o voluptate imensa, sub dus si, apoi, in apa calduta, cu multa spuma frumos mirositoare, adunata intre timp in cada. A fost un adevarat dezmat al imbaierii. M-am sters, risipitor, cu mai multe prosoape pufoase, m-am dat cu diverse spray-uri, apoi, ca un infractor, am sters minutios urmele dezmatului. Chiar când ma imbracam, am auzit miscare in holul de la intrarea in apartament. Mi-am accelerat miscarile, folosindu-mi experienta din armata, m-am pieptanat intr-o secunda, am alergat in living, m-am aruncat in fotoliu, am luat cartea in mâna si am deschis-o cam spre sfârsitul ei. Peste numai o secunda, a intrat in incapere L.M.Arcade. Ma simteam ca un copil nou-nascut si mi-era teama ca obrajii roz ma vor da de gol. Dar L.M.Arcade nu a remarcat nimic suspect.
– A, a observat el flatat, vad ca ati inaintat binisor cu lectura. V-a prins…
– Da, am spus eu, e pasionanta. V-as ruga sa-mi ingaduiti ramân aici pâna o termin. Nu mai am mult.

Subiecte #L. M. Arcade#Neuilly-sur-Seine#scriitor