La intoarcerea din călătoria noastră in America, din 2009, eu
și Domnița am petrecut două ore pe aeroportul din Amsterdam, apoi
ne-am imbarcat intr-un avion cu destinația București. La intrarea
in avion – după ce am trecut prin binecunoscutul tub suspendat
rezervat pasagerilor – am fost intâmpinați de insuși comandantul
aeronavei, un bărbat plin de prestanță și farmec – de care, după
cum i-am spus Domniței, dacă aș fi fost femeie, m-aș fi indrăgostit
pe loc. Părul ușor incărunțit, ieșind de sub chipiul bleumarin,
arhitectura frumoasă a capului, fața arsă de soare, privirea
prietenoasă, exprimând o forță calmă, mâna puternică pe care o
intindea pasagerilor nesiguri in mișcări – totul părea făcut ca să
cucerească. Domnița, care, de obicei, mă ironizează când ii
recomand vreun bărbat, m-a aprobat de data aceasta,
visătoare:
– Da, acesta se poate numi un bărbat.
După ce ne-am ocupat locurile, am alunecat și eu in reverii.
Mă gândeam la Olanda ca la o țară legendară, care ii impresionase
de-a lungul timpului pe mulți autori români, de la Dinicu Golescu
la Mihail Sadoveanu, retrăiam eroismul olandezilor care de-a lungul
timpului smulseseră mării, prin indiguiri succesive, fâșii de
pământ și le fertilizaseră… Incercam să ințeleg ce atmosferă
morală făcuse posibilă apariția unui asemenea bărbat, de o
virilitate atent cizelată, deopotrivă curajos și civilizat,
puternic și responsabil, serios și totuși surâzător. In România, pe
stradă, vezi sau niște brute, sau niște intelectuali lași și plini
de istericale.
La scurtă vreme după decolarea avionului, s-au pus in mișcare
stewardesele, cu cărucioarele lor inguste, incărcate de gustări și
băuturi. Iar printre ele și-a făcut apariția și extraordinarul
bărbat care ne intâmpinase: purta și el un cărucior. Abia după
câteva secunde de stupefacție ne-am dat seama și eu, și Domnița, că
personajul admirat de noi nu era comandant de aeronavă, ci steward!
Steward!
O legendă care durase câteva minute se prăbușea sub ochii
noștri. Ce deziluzie! Bătrânul lup al văzduhului din imaginația
noastră se inclina servil in fața fiecărui pasager și il imbia,
tacticos, cu apă minerală, fanta sau suc de roșii. Asta avea el in
capul lui impunător: apă minerală, fanta și suc de roșii! Și mai și
zâmbea profesional, ca un chelner.
In câteva clipe, am reinterpretat toate detaliile infățișării
lui. Parcă vedeam, acum, alt om. Nimic nu ni se mai părea la
el măreț și romantic. Solemnitatea bărbatului era aceea a unui
portar de hotel, forța lui calmă – forța unui leu dresat și
năpârlit, ajuns in situația de a se gudura pentru a primi o
bucățică de zahăr.
*
Exact aceeași deziluzie aveam să trăiesc peste câteva luni
când, printr-un concurs de imprejurări, a trebuit să colaborez
indeaproape cu un scriitor pe care il cunoșteam, de la
distanță, de aproape treizeci de ani. Bărbat inalt și bine
făcut, cu un chip frumos și nobil, ca acela al actorilor care joacă
roluri de senatori in filmele americane, el imi inspira respect și
incredere. Puteam să jur că se angajează exclusiv in apărarea unor
cauze mari. Ca să constat, uimit, că, in realitate, nu este decât
un funcționar, preocupat de probleme mărunte, mărunte, mărunte. Că
nu are curaj să ia nici o decizie, fie ea și neinsemnată, decât
după ce iși consultă superiorii, că face caz de mica lui șefie in
raport cu subalternii, că totul i se pare complicat și greu de
rezolvat, că la sfârșitul unei zile are sentimentul datoriei
implinite dacă in acea zi a stabilit la cine să stea in păstrare
cheia de la WC-ul instituției.
Brusc, pentru mine, infățișarea lui a căpătat o altă
semnificație. Mi l-am inchipuit instalat pe un scaun, indărătul
unui ghișeu, ca un gigolo al ștampilelor efeminat și peltic, cu
mânecuțe de satin negru și cu un sandvici pe teancul de dosare
veșnic nerezolvate.
ALEX. STEFANESCU. Critic si istoric literar,
prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV.
Redactor-sef al revistei “Romania literara”. Nascut la 6 noiembrie
1947. Autor a 15 carti, dintre care a avut un mare ecou “Istoria
literaturii romane contemporane. 1941-2000″, aparuta in 2005 (s-au
scris despre ea 270 de articole pro si contra, a fost rasplatita cu
Premiul Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei). Emisiunea “Un
metru cub de cultura” difuzata de Realitatea TV i-a adus Premiul
APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar alta emisiune, “Istoria
literaturii romane contemporane povestita de Alex. Stefanescu” –
Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.