ButanGaz Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 56,86 milioane de euro si un profit brut de 2,1 milioane euro, in crestere cu 93% fata de nivelul din 2005 si peste estimarile companiei, a anuntat astazi firma.
Potrivit comunicatului remis, astazi, Ziarului Financiar, compania are drept obiectiv, pentru 2007, cresterea cu 18% a cantitatilor totale vandute. In acelasi timp, ButanGas isi propune sa realizeze mai multe investitii in echipamente tehnologice.
“Rezultatele preliminare ale activitatii companiei demonstreaza o data in plus, ca ButanGas Romania este o firma de succes, capabila sa-si pastreze pozitia de lider pe piata de GPL din Romania”, a declarat directorul general al ButanGas Romania, Florin Preda.