Piața locală a cimentului se va situa anul acesta la un nivel de circa jumătate de miliard de euro, în condițiile în care prognozele sunt de stagnare sau creștere foarte mică, estimează Mihai Rohan, președintele patronatului din industria cimentului CIROM și președinte al Consiliului de Administrație al producătorului de ciment Carpatcement.

“Piața cimentului s-a situat anul trecut la aproximativ 500 de milioane de euro, iar anul 2011 va aduce o valoare similară”, a spus Rohan, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înființarea CIROM. Patronatul reunește zece membri, printre care și cinci multinaționale: HeidelbergCement, Holcim, Lafarge, Saint-Gobain și Carmeuse.

Producția de ciment a înregistrat o scădere de circa 11% în 2010, la 6,9 milioane de tone, în timp ce consumul intern s-a redus cu 12%, la 6,85 milioane de tone. Dacă anul acesta piața cimentului ar putea stagna sau înregistra un avans de 1-2%, în 2012, an electoral, ar urma să crească cu 3-5%, datorită lucrărilor de infrastructură sau inginerești, apreciază Rohan.

Pe de altă parte, producția de ciment a înregistrat în primul trimestru un avans de circa 13%, până la 798.000 de tone, în timp ce vânzările au crescut cu 7,6%, până la 734.000 de tone.