A adus Uniunea Europeană vreun beneficiu palpabil Ro­mâ­niei de la aderarea ei la acest organism? Dacă între­ba­rea pare un nonsens, atunci poa­te fi reformulată: a primit România în cei cinci ani de integrare mai mult decât a dat Uniunii? Sau: ar fi putut România să “profite” mai mult de pe urma aderării și nu a făcut-o? Și de ce nu a făcut-o? Și ce este de făcut?

Un limbaj de lemn a însoțit parcursul Ro­mâniei în toți anii complicați, vreo șapte ani, până la aderarea la Uniunea Europeană. Și nu a părăsit-o nici în cei cinci ani după aderarea la Uniune. La adăpostul entuziasmului popular pentru aderare, responsabilii administrației nu au mai simțit nevoia să explice cetățenilor ce înseamnă integrarea, beneficiile, dar și riscu­ri­le și constrângerile ei. Sigur că cetățenii Ro­mâniei au descoperit ei singuri o parte a acestor beneficii. Trei milioane au plecat să lucreze în străinătate. Libera circulație a per­soa­nelor este un bun câștigat, de netăgăduit, la care oamenii din vremea comunismului nici nu au visat. Dar este acesta un succes pentru România, este un succes faptul că ai pierdut trei milioane de cetățeni în câțiva ani?

Ce a înțeles Leonard Orban

Ministerul Afacerilor Europene, Minis­te­rul de Externe și Reprezentanța Comisiei Euro­pene au organizat ieri un seminar dedicat celor cinci ani de la aderarea României la Uniunea Europeană – poate cel mai important lucru care i s-a întâmplat țării în aproape 100 de ani. Dar dacă tragem linie, ce avea?

Discuțiile despre UE s-au mărginit, în ma­re parte, la fondurile europene. Mirajul celor peste 30 de miliarde de euro a luat ochii tuturor. Dar câți bani a luat România și câți a dat drept contribuție obligatorie la bugetul UE?

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban, primul comisar european al României, a formulat (pentru a câta oară oare?) un re­proș abia disimulat: cei care spun că Ro­mânia este un contributor net nu au dreptate. Iată datele prezentate de ministru:

Chiar și în condițiile unei slabe absorbții a fon­durile europene, România este un bene­fi­ciar net primind de la data aderării 11,91 mi­liarde de euro și plătind 6,24 miliarde, deci, sold pozitiv de 5,67 mld. euro. Dar ce ames­tecă aici ministrul? Un procent de 6,6% rată de absorbție pe fonduri structurale și de co­e­ziune, 100% pe plățile directe către fer­mieri și 30% rata de absorbție pe dezvoltare rurală – adică o absorbție medie de 18-19% a tuturor sumelor acordate României între 2007-2013, în jur de 35 de miliarde de euro.

“Dacă tragem linie și adunăm toate fondurile care au fost absorbite real – nu doar sume intrate în țară ca prefinanțări – de fapt, procentul este undeva la 18,5-19%, procent din totalul de 35,4 miliarde de euro. Acesta este procentul în momentul de față.”

Dar același ministru admite: Riscurile majore sunt la sfârșitul lui 2013, “când sumele real absorbite va trebui să fie mai mari de 8 miliarde de euro”. Este limpede că acum ministrul Orban se referă la fondurile structurale. Iar absorbția fodurilor structurale la acest moment (6,6%) nu înseamnă decât apro­ximativ 1,2 mld. euro. Dacă în cinci ani România a absorbit un miliard de euro fon­duri structurale, va absorbi 7 mld. euro în doi ani?

“Dacă eforturile de anul acesta vor fi întrerupte, dacă nu va exista continuitate, dacă va exista cel mai mic accident, efectele se vor simți foarte puternic la sfârșitul lui 2013, când se va pune problema pierderii nu a milioane, ci a miliarde de euro.”

Dar înseamnă integrarea doar bani, așa, abstracți? De ce nu a însemnat și “lefuri cu lingura”, cum ar spune Caragiale?

Ce a înțeles Emil Boc

Premierul Emil Boc a avut o poziție echilibrată vorbind de cei cinci ani scurși de la aderare. A remarcat între plusuri libera circulație a persoanelor odată cu aderarea la UE, consolidarea statului de drept (trebuie menționate aici constrângerile pozitive ale UE – n. red.), libertăți cetățenești garantate de legi. Dar, arată el, și “neîmplinirile” sunt ma­jore: neutilizarea pe deplin a investițiilor stră­ine directe rezultate de pe urma aderării, men­ținerea restricțiilor pe piața muncii pentru români în zece state ale Uniunii Europene, o rată scăzută de absorbție a fondurilor euro­pene, eșecul în eliminarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) impus de Comisia Europeană sau un deficit major de competitivitate al României față de alte state membre ale UE.

Nu mai puțin de 44 mld. euro învestiții străine au intrat în România în intervalul 2003-2010

“Din nefericire, investițiile străine directe nu au fost folosite pe deplin, în sensul că am avut șansa unei creșteri economice consistente și am ratat ocazia de a ne moderniza statul în acea perioadă, când era mult mai ușor să faci reforme structurale, iar în loc să facem acest lucru, din nefericire, am aplicat politici populiste care nu au avut susținere în economie.”

Este o trimitere la perioada liberală de guvernare, în special anii 2007 și 2008, ani de creștere economică explozivă.

Ca urmare a celor de mai sus, arată șeful Guvernului, diferența de productivitate față de media Uniunii Europene se menține la cote fabuloase: România înregistrează a patra cea mai mică datorie publică din PIB la nivelul UE, cu 61% sub media europeană, dar și o productivitate cu 57% mai mică decât media UE.

Potrivit premierului, pentru recuperarea acestui decalaj, măsurile avute în vedere de Guvern sunt creșterea de la 63% la 70% a ratei de ocupare a populației cu vârsta cuprinsă între 20-64 ani, majorarea la 2% din Produsul Intern Brut a ponderii investițiilor în cercetare-dezvoltare și reducerea ratei de sărăcie cu 580.000 persoane aflate în această situație.

Ce a înțeles Traian Băsescu

Președintele Traian Băsescu, aflat de șapte ani în fruntea statului, a prins o bună parte din anii eforturilor de integrare și toți anii de după. Ce a înțeles din aceștia?

Prezent la seminarul amintit, șeful statului, primul dintre politicienii României, a susținut că “inconsecvența politicienilor români a discreditat România în UE prin acțiuni cum ar fi înființarea/desființarea ANI și înființarea și încercările de desființare a DNA”. România, spune el, a plătit extrem de scump în ultimii cinci ani această inconsecvență – în primul rând nu scăpăm de monitorizarea Comisiei Europene pe justiție.

“Dacă România nu ar fi avut ezitări în două rânduri, probabil că în această vară s-ar fi încheiat monitorizarea.”

Pe de altă parte, președintele găsește extrem de diferită România anilor 2005-2007, când “ne luptam cu stegulețele (stegulețe roșii, galbene și verzi, avertismente din dosarele de integrare – n. red.) și cea de acum, când, împreună cu celelalte state ale UE, încercăm să depășim criza”.


Plusurile integrării

  • Avem libera circulație a persoanelor, lucru la care românii nici nu visau în urmă cu ceva mai mult de 20 de ani.

  • Ca urmare a integrării, 44 mld. euro – investiții străine directe – au intrat în România între 2003 și 2010 și au ajutat la modernizarea țării.

  • Statul de drept a fost consolidat.

  • Peste 30 mld. euro sunt banii alocați de UE României pentru modernizare.

Neîmplinirile integrării

  • Neutilizarea pe deplin pentru dezvoltare a investițiilor străine directe rezultate de pe urma aderării.

  • Rămâne un deficit major de competitivitate al României față de alte state membre ale UE (o productivitate cu 57% mai mică față de media UE).

  • Menținerea restricțiilor pe piața muncii pentru români în zece state UE.

  • Rata scăzută de absorbție a fondurilor europene.

  • Eșecul în eliminarea monitorizării pe justiție și eșecul Schengen.

  • Peste 2,5 milioane de români au părăsit țara.

Subiecte #bilant#integrare#uniunea europeana