Hélène Grémillon a debutat spectaculos în 2010 cu romanul Confidentul, devenit rapid bestseller și tradus în peste 30 de țări, dacă nu cumva numărul se apropie de 40. La noi a fost bestseller-ul Editurii Humanitas fiction la Salonul de carte Bookfest 2014, iar la Gaudeamus cititorii au putut-o întâlni pe fermecătoarea scriitoare. Un debut cu asemenea succes naște așteptarea celui de-al doilea roman ca probă de foc pentru a confirma pe adevăratul romancier. În 2013, La Garçonnière, al doilea roman spulberă posibilele îndoieli prin originalitatea construcției, prin suspansul epicii și profunzimea psihologică.
La Garçonnière, publicat la noi recent cu titlul Tangou pentru Lisandra, aduce mai multe surprize. Întâi, romanul pornește de la o dramă care s-a petrecut în 1987, în Argentina abia ieșită dintr-o dictatură plină de orori. În al doilea rând, două formule – roman polițist, thriller psihologic și dramă conjugală. Fiecare contribuie la tensiunea și densitatea cărții, ceea ce duce inevitabil la o lectură pe nerăsuflate. În al treilea rând, apelează la un personaj absent – frumoasa Lisandra care s-a aruncat pe fereastră zdrobindu-se, care atrage ca magnetul pe ceilalți, rotindu-se în jurul suspiciunii de crimă și a posibilului ucigaș.
Poliția îl bănuiește pe soț, psihiatrul Vittorio Puig, de o crimă pasională și-l arestează: s-a certat cu soția și a plecat la cinema, iar când s-a întors acasă, a descoperit dezordine în apartament, fereastra deschisă și pe caldarâm a zărit cadavrul soției. Eva Maria, una dintre pacientele doctorului Puig reușește să găsească un martor al sinuciderii, un adolescent care se plimba cu iubita lui care-i dă și cheile găsite pe trotuar, lângă Lisandra. Convinsă de nevinovăția lui Puig, Eva Maria începe ancheta ei paralelă: îi fotografiază pe cei veniți la înmormântarea Lisandrei, îl vizitează pe Vittorio Puig la închisoare. Psihiatrul îi cere să ia din apartament casetele cu înregistrările ședințelor cu pacienții și să le asculte, poate ea va depista detalii relevante pentru crimă.
Dacă prin Vittorio Puig se deschide istoria unei iubiri începută fulgerător pentru bărbat, tranformată rapid în căsătorie și apoi încheiată cu moartea femeii, prin Eva Maria se deschide perspectiva asupra dictaturii din Argentina, căci femeia și-a pierdut fiica iubită peste măsură, făcută dispărută ca atâtea mii de femei și de copii de către forțele de represiune, iar suferința o cufundă în alcoolism și alienare. Apar detalii despre mamele care-și caută copiii dispăruți, despre imensa frustrare că vinovații nu vor fi pedepsiți. Și apare trauma de nevindecat: durerea și dorul o fac pe Eva Maria să ignore că are și un fiu și se lasă dusă în derivă.
Romanul inserează discuțiile psihiatrului cu doi pacienți, unul dintre ei, Felipe, face parte dintre cei care au torturat și au ucis, Miguel pianistul face parte dintre cei torturați metodic și distrugător, care n-a fost ucis deoarece l-a salvat sacrificiul soției, ea a acceptat să moară ca lui Miguel să nu-i fie tăiate mâinile care l-ar fi anihilat definitiv ca artist. Ascultând casetele, Eva Maria se simte răscolită iar și iar, dar construiește scenarii ale relațiilor fiecăruia cu Vittorio Puig, motive plauzibile pentru o răzbunare teribilă a fiecăruia.
Deruta cititorului sporește cu fiecare pistă descoperită de Eva Maria, cu noua acuzație adusă de polițiști, pe baza unei mărturii noi a lui Puig, cu intervenția lui Esteban, fiul Evei Maria. Fiecare personaj ascunde ceva, iar când secretul iese la iveală, reacționează în mod neașteptat, prin altă revelație a unui sentiment profund și până atunci nebănuit. Cele patru personaje – Lisandra și Vittorio Puig, Eva Maria și Esteban – ilustrează intensitatea sentimentelor dusă la paroxism. Dar cititorul trebuie să le afle singur prin lectură… bogăția romanului sporește cu fiecare din aceste răsturnări, nu doar de situație, ci și de sentimente.
Dincolo de tensiunea de thriller, romanul pune în discuție limitele și riscurile psihiatriei, luminează istoria Argentinei în anii dictaturii și capătă subtilitatea unei meditații despre iubirie și gelozie, și efectele lor asupra destinelor. Într-un fel, romanul este o parabolă despre cunoaștere și adevăr, căci privind atent la sfârșit evoluția personajelor, comunicarea lor sau, dimpotrivă, golurile de comunicare ce le surpă viețile, reiese cât de puțin îl cunoaște fiecare pe celălalt: soțul pe soția iubită, mama pe fiul ei. După o asemenea reușită, Hélène Grémillon ar putea veni cu surpriza unui al treilea roman care să depășească așteptările…
Hélène Grémillon, Tangou pentru Lisandra, traducere din limba franceză de Simona Brînzaru, Editura Humanitas fiction, 2015, 280 pag.