Guvernul nu poate recupera peste un miliard de dolari din creanțele Bancorex, sumă care să fie vărsată la buget, iar autoritățile se justifică invocând argumente hilare, precum lipsa banilor pentru deplasări, plicuri poștale și timbre și transmiterea unor informații eronate către proprii executori.
În contextul blocării conturilor AVAS de păgubiții FNI sau alți creditori,, motivele invocate în document pentru această situație pornesc de la lipsa banilor pentru deplasări în teritoriu și trimiterea corespondenței până la problemele cu care se confruntă executorii AVAS, inclusiv cu Poliția și Parchetul, din cauza informațiilor eronate primite chiar din partea instituțiilor statului, informează Mediafax.
“Activitatea de valorificare a creanțelor din portofoliul AVAS a fost afectată de o serie de greutăți provenite din cauze externe, care exced atribuțiilor și competențelor AVAS, dintre care exemplificăm: lipsa fondurilor pentru efectuarea deplasărilor în teritoriu pentru identificarea bunurilor debitorilor, instituirii de sechestre, afișări de titluri executorii și lipsa sumelor necesare transmiterii corespondenței în termen (comunicări de titluri executorii, ordine de poprire, corespondență specifică desfășurării licitațiilor publice), ceea ce poate atrage prescrierea titlurilor executorii, anularea licitațiilor publice și răspunderea materială, penală și civilă a executorilor”, se arată în document.
Sursa citată face referire și la riscurile majore la care sunt supuși executorii AVAS urmare derulării metodei de executare silită, respectiv instituirea sechestrelor, vânzarea bunurilor prin licitații publice și popriri asupra conturilor bancare ale debitorilor, materializate în contestații la executare sau plângeri penale formulate de debitori.
Aceeași sursă arată că executorii AVAS “sunt supuși cercetărilor poliției sau ale parchetului” pentru acțiunile desfășurate, precum și pericolului de atragere a răspunderii materiale pentru prescrierea titlurilor executorii și folosirea unor “informații eronate furnizate de anumite instituții ale statului”.
La acestea se adaugă alte argumente invocate, printre care numărul redus de executori (doar șapte), lipsa contractelor cu presa pentru publicarea anunțurilor de licitație, lipsa contractelor cu societățile de evaluare, neplata avansului solicitat de executorii judecătorești.
Conform listei prezentate de AVAS în 2009, ultimele date oficiale dispononibile în acest sens, firmele care înregistrează cele mai mari datorii reprezentând creanțe Bancorex sunt:
Sanca Impex București (57,9 milioane dolari)
Ulco București (57,9 milioane dolari)
Azochim Săvinești (31,3 milioane dolari)
Draman Constanța (27,3 milioane dolari)
Comtim Timișoara (24 milioane dolari)
Navrom Constanța (22,6 milioane dolari)
General Trading & Investments București (22,1 milioane dolari)
Printre datornici mai erau indicate firma omului de afaceri sirian Omar Hayssam, Moldo Drinks (fosta Bucovina Mineral Water), cu 1,33 milioane dolari, și compania Taher Invest Trade Company București, cu o datorie de circa 560.000 dolari.
Silvesta București, al cărei patron, Ilie Stancu, a fost cercetat în urmă cu șase ani în dosarul Jimbolia, era prezentată cu datorii de 21,1 milioane dolari, alături de Mara Investments București, cu un împrumut de 20,8 milioane dolari contractat de la Bancorex în vederea construirii complexului hotelier Mara din Sinaia, hotel preluat de stat la începutul anului 2003 pentru recuperea creanței.
O altă companie inclusă atunci pe lista AVAS era Star Trade Invest București, cu obligații de 18,9 milioane dolari, societate care, potrivit unui dosar penal în care a fost anchetat fostul președinte al Bancorex, Răzvan Temeșan, a beneficiat de un împrumut de 43 milioane dolari pentru importuri de petrol, motorină și benzină, fără să prezinte garanții.
Printre firmele debitoare mai erau indicate:
Hermes Slobozia, cu o datorie de 11,9 milioane dolari
Tricostar Buzău (10,9 milioane dolari)
Fulger Bragadiru (10,9 milioane dolari)
Romagra București (10,5 milioane dolari)
Uzinexportimport București (9,2 milioane dolari)