Serios amenințată de intrarea în incpacitatea de plată din cauza nivelului record de îndatorare, și cu lichidități de doar 39 de miliarde de dolari în Trezorerie, de la un nivel anterior de 130 de miliarde, Statele Unite se văd depășite la capitolul cash de 29 de instituții, scrie publicația franceză La Tribune.

La Tribune citează un studiu realizat de Capital IQ, o divizie a agenției Standard&Poor’s, care analizează entitățile ce dispuneau la jumătatea lunii iulie de mai multe lichidități decât Trezoreria SUA. În top se regăsesc mai multe bănci din China, mari instituții financiare europene și din SUA, precum și un producător din industria de automotive și fondul de investiții Berkshire, deținut de Warren Buffett.

Topul celor mai bogate rezerve de cash este condus de Banca Industrială și Comercială a Chinei, cu 416 miliarde de dolari. Banca Agricolă Chineză și Bank of America închid podiumul cu 362, respectiv 331 de miliarde de dolari. În top 10 mai sunt incluse patru bănci europene, două bănci americane și o instituție financiară chineză.