Se presupune că atunci când discuți despre viitorul unei entități, a unei organizații – fie aceasta un oraș, o țară sau o companie – să-și spună cuvântul locuitorii, membrii, proprietarii acesteia.
Însă pe zi ce trece apar noi dovezi că, după 20 de ani de tranziție, România s-a așezat într-o matrice în care viitorul său poate foarte bine să nu mai fie discutat local.
La o conferință organizată de o publicație străină săptămâna trecută la București despre cum va arăta economia românească în următorii 20 de ani, unde președintele Traian Băsescu a criticat băncile austriece, doar unul dintre cei 20 de speakeri a fost român și, totodată, reprezentant al unei companii cu capital românesc.
Alți șapte români care au urcat pe scenă să spună cum văd România au fost fie oficiali ai guvernului sau ai băncii centrale, fie manageri ai unor companii sau bănci cu capital străin. Restul de 12 – străini care reprezintă sucursale locale ale unor companii străine cu sediul în România sau reprezentanți ai unor companii străine.
Deci doar unul dintre cei douăzeci invitați să ofere o imagine despre viitor a fost reprezentant al unei organizații românești private, nu de stat, adică un om ce poate merge mâine pe drumul la care se gândește singur azi, ce își poate hotărî local destinul.
Pentru că or fi conducând managerii de sucursale de bănci și companii străine organizații rezidente în România, dar destinele acestor organizații nu sunt construite local, ci la Viena, la Frankfurt sau la Paris.
Și or fi unii oficiali de mulți ani în funcții, dar nu sunt ale lor pe viață, ci sunt numiți de Parlament, adică sunt executanți ai politicilor publice decise prin jocul alegerilor.
Așa încât discuțiile despre viitorul economiei românești mai au loc la București doar cu numele.
Practic, la masă se așază pe de o parte reprezentanții companiilor multinaționale, pe de altă parte oficialii statului. Și nu este singurul caz. Cu multe prilejuri, atunci când au loc discuții “înalte”, despre viitor și strategii, interlocutorii sunt de o parte companii străine și de o parte oficiali români.
Statul – atât a mai rămas românesc din România, cel puțin la nivel de reprezentare validă în ochii organizațiilor străine de media care caută vectori în stare să ofere o imagine despre viitor. Păi acolo este viitorul țării?
Sigur, vizibilitatea firmelor străine este mai mare decât forța în sine a businessului: din cele 250 miliarde de euro afaceri ale tuturor companiilor din România, cele cu capital străin reprezintă circa o treime (80 miliarde de euro) și angajează circa 15% din personal.
Dar cu ce să vină la masă și cum să fie reprezentate cele 400.000 de firme mici și mijlocii, care rulează afaceri anuale de 150-160 miliarde de euro? Cum poate fi agregată vocea acestor companii, cum pot fi întreprinzătorii aduși la masa deciziilor importante?
România a atras investiții străine de 50 de miliarde de euro, din care 45 de miliarde de euro în perioada 2000-2008. Și este foarte bine că le-a atras și este foarte bine să lupte să atragă în continuare investiții aici pentru a pune la lucru activele nefolosite.
Cum pot fi întoarse aceste capitaluri să lucreze pentru România astfel încât să nu ajungă președintele să pună probleme ca lipsa de fair-play a băncilor străine care ar dori să-și retragă capitalurile?
Cum poate fi adus la masa celor care discută despre viitorul României antreprenorul local cu afaceri de 20 de milioane de euro care dă de lucru la 200 de angajați din Fetești?
Cum facem să ieșim din acest binom Guvern – capital străin când este vorba despre cum ar trebui croit drumul României pe următorii 20 de ani? Cât de eficientă este până la urmă o discuție despre viitor dintre un vremelnic CEO al unei (poate la rândul său vremelnice) companii multinaționale – exemplul Nokia – și un vremelnic politician? Nu ar trebui aduși la masă și vizionarii din business locali, cei care văd aici un viitor și angajează resurse pentru el?
Trei milioane de români au plecat, au cedat teritoriul pentru că liderii săi nu au știut să organizeze, să pună la lucru resursele locale pentru a le construi un loc de muncă, un viitor, aici. Sunt județe în România unde lucrează doar 10% din populație. De ce să nu fie aduși la masa discuțiilor despre dezvoltare primii 10 angajatori privați români din fiecare județ?
Îi știe Ministerul Economiei? Dar și-o fi pus vreodată această problemă? Nevolnicia liderilor statului român, care au cedat partida pentru o vilă, pentru mize mici, încarcă greu destinul României. Iar cei care mai știu
într-adevăr să se orienteze, care mai deslușesc pe harta din ce în ce mai încețoșată a vecinăților un traseu, s-au retras în sinecuri. Retragere după retragere, abandon după abandon. Acceptare lejeră, prea ușoară (uneori interesată?) că noi nu putem, că noi nu avem campioni în business, că noi suntem hoți și de aceea trebuie să dăm tot. Aceasta a fost politica de până acum. Dar atenție, în acest ritm, la masă nu vor mai fi în curând nici români de partea oficialilor. De ce-ar ști să administreze o țară cine nu știe să administreze o companie?
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.