Luni, investitorii află dacă pragul la SIF-uri va fi sau nu ridicat de la 1% la 5%, miza votului din Camera Deputaților fiind de câteva sute de milioane de euro, bani pe care acționarii SIF-urilor i-ar putea câștiga în cazul în care votul va fi favorabil.
În prezent, SIF-urile au câteva milioane de acționari, marea majoritate fiind persoane care au subscris în “cuponiadele” din anii ’90. Aceștia vor putea să-și vândă acțiunile mai scump, în cazul în care pragul va fi majorat, deoarece investitorii mari vor putea să acumuleze pachete mai mari. În 2005, când pragul de deținere a fost majorat de la 0,1% la 1%, acțiunile SIF-urilor au crescut în medie cu 170%. În acea perioadă, zeci de mii de acționari au venit la brokeri să-și vândă acțiunile.Principalii câștigători ai ridicării pragului sunt însă marii investitori, fonduri de investiții locale și străine, care au ajuns în ultimii ani să dețină pachete de până la 1% din acțiunile SIF-urilor. ING, East Capital, Artio, fondurile de pensii locale dețin pachete mari de acțiuni la SIF-uri. Ei ar putea fi interesați să-și majoreze deținerile.
Printre acționarii mari de la SIF-uri se mai numără investitori precum Dumitru Tudor, Horia Ciorcilă, Octavian Radu și alte nume cunoscute din businessul local.
Acum, SIF-urile sunt evaluate pe Bursă la circa 650 mld. euro, în condițiile în care valoarea activelor se ridică la 1,4 mld. euro. Discountul ar putea scădea de la 55% în prezent la 20-30%, ceea ce înseamnă că acționarii ar câștiga câteva sute de milioane de euro.